Alteţa Sa Regală Principele Radu: ‘Sunt mândru de ceea ce s-a întâmplat în ţara mea în urmă cu două zile’

Principele Radu le-a povestit studenţilor, profesorilor şi rectorului Toomas Asser prezenţi în Sala Senatului din cadrul Universităţii despre Regele Mihai I şi provocările cu care acesta s-a confruntat în perioada în care a condus România, dar şi despre istoria recentă a ţării noastre şi parcursul său democratic, în cadrul Uniunii Europene şi al NATO.

Alteţa Sa a vorbit despre provocările actuale cu care se confruntă România şi Republica Moldova, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. „Când a început războiul din Ucraina – şi poate că nimeni dintre noi nu credea că în zilele noastre vom avea un război la frontierele noastre – am realizat imediat că ceea ce am încercat timp de 30 de ani să transmitem Vestului, faptul că flancul estic al NATO şi al UE este cel mai important din întregul acestor organizaţii, a devenit dintr-o dată o realitate foarte tragică”, a declarat Principele Radu în alocuţiunea sa cu tema „Securitatea frontierei estice a UE şi NATO. O perspectivă românească” („EU and NATO Eastern border’s security. A Romanian perspective”).

„În anii ’90 şi ‘2000 când am mers la Washington DC, la Paris sau la Berlin, Lisabona ori Madrid pentru a le povesti oamenilor despre Europa de Est, despre demnitatea noastră, despre teama noastră, despre identitatea noastră, despre lucrurile cărora trebuie să le facem faţă, parţial pentru că am trăit 50 de ani atroce de comunism, exista mult respect, dar nu şi mult interes pentru a ne asculta. Acum, când lucrurile s-au schimbat în Ucraina şi avem această situaţie incredibilă în Moldova – un stat foarte, foarte mic, despre care efectiv nimeni n-a spus nimic în toţi aceşti 35 de ani şi care a devenit brusc ‘atât de curajos’, atât de ‘incredibil de rezilient’, atât de ‘deschis’, atât de ‘demn de încredere’, dintr-o dată nu a mai trebuit să facem acest lucru; oriunde ne-am dus, de la Luxemburg la Bruxelles sau Haga, oamenii cunoşteau situaţia. Parţial, datorită conducerii lor actuale, care a făcut ceva ce conducerea noastră nu prea a făcut în ultimii 10-20 de ani: ori de câte ori se întâmpla ceva oribil în ţara lor, ingerinţe din partea Rusiei sau tentative ale Rusiei de a submina democraţia, conducerea lor venea a doua zi cu un comunicat, spunând şi arătând totul, exact cum au făcut ucrainenii în ultimii trei ani şi jumătate”, a subliniat Principele Radu.

În contextul actual, Alteţa Sa şi-a exprimat îngrijorarea, dar şi optimismul. „Suntem îngrijoraţi pentru ceea ce se va întâmpla în (Republica) Moldova, pentru ceea ce se va întâmpla în Ucraina, pentru coeziunea Uniunii Europene, care este una dintre cele mai incredibile, frumoase şi demne de încredere construcţii pe care le-a creat ultimul secol dar, în acelaşi timp, suntem mândri de ceea ce a creat firul nostru comun, o coeziune extraordinară – atât de multă înţelegere şi atât de mult ajutor efectiv din partea unor ţări ca Germania şi Franţa nu am văzut în ultimii 20-30 de ani”, a declarat Principele Radu.

„Ceea ce s-a întâmplat acum este ceva cu adevărat extraordinar; în sfârşit văd că nu mai trebuie să baţi la uşă, uşa este deschisă”, a spus Alteţa Sa, declarându-se „mândru de ceea ce am reuşit să realizăm în faţa acestor evenimente”. „Aceasta este partea plină a paharului şi suntem convinşi că, aşa cum credea şi socrul şi tatăl nostru, există o zi de mâine”, a subliniat Alteţa Sa în Estonia, ţară din regiunea Mării Baltice care se învecinează cu Rusia şi care „este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi de România şi Republica Moldova”.

„Estonia este o ţară cu care avem un inamic comun, cu care avem valori comune şi dorinţa comună pentru o demnitate şi o viaţă în care principiile noastre să fie respectate, o legătură foarte importantă, care depăşeşte kilometri, frontiere, ani de tăcere sau alte tipuri de înstrăinări pe care am fost forţaţi să le înfruntăm în timpul unei jumătăţi de secol de comunism”, a subliniat Principele Radu.

Vizita regală de marţi la Tartu, într-o zi însorită şi caldă, a inclus o întrevedere cu comandantul Academiei Militare a Estoniei, Viktor Kalnitski, dar şi o deplasare la Muzeul Naţional al Estoniei unde Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au fost întâmpinaţi de directoarea instituţiei, Laura Kipper.

Atât colecţiile, cât şi clădirea impresionantă a muzeului – inaugurat în 2016 şi ridicat pe locul în care s-a aflat o bază aeriană militară sovietică – i-au impresionat pe cei doi membri ai Familiei Regale a României. Cu această ocazie, cei doi au vernisat expoziţia „Regina Maria a României – Regina soldat” şi au vizitat trei expoziţii permanente, „Patriotic T-Shirts and The Baltic Way”, „The Mother Flag” şi „The History in Pictures”.

În perioada 19-23 mai 2025, Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu efectuează o vizită în Republica Estonia, în oraşele Tallinn şi Tartu, pentru susţinerea cooperării dintre România şi Republica Estonia în cadrul Uniunii Europene şi NATO, precum şi pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.

Vizita în Estonia continuă turneul regal român în ţările din flancul estic al UE şi NATO, după vizitele din Finlanda şi Polonia.

Aceasta este prima vizită oficială a Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei în Republica Estonia. Alteţa Sa Regală Principele Radu a vizitat această ţară în septembrie 2003 şi decembrie 2006. Totodată, potrivit romaniaregala.ro, este a treia vizită externă a Familiei Regale din anul 2025, după vizita Principesei Sofia din Polonia (martie) şi vizita Custodelui Coroanei şi a Principelui Radu în Republica Moldova (aprilie).

Nicușor Dan apreciază mesajul Ambasadei SUA pe X: ‘Vreau să îi asigur pe toți americanii de angajamentul ferm al României față de relația cu Statele Unite’

VIDEO Gestul de salut al președintelui turc l-a lăsat pe Emmanuel Macron înmărmurit. Reacțiile nu au întârziat să apară