Trump a estimat greşit influenţa sa asupra lui Putin, afirmă ministrul german al apărării

Preşedintele american Donald Trump şi-a evaluat greşit influenţa asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat miercuri ministrul german al apărării, după ce o convorbire telefonică între cei doi lideri nu a produs niciun progres în negocierile de pace din Ucraina, determinând Europa să anunţe noi sancţiuni împotriva Rusiei, relatează Reuters.

„Bănuiesc că şi-a evaluat incorect poziţia de negociere”, a declarat Boris Pistorius pentru postul de radio Deutschlandfunk, după eforturile acum abandonate ale lui Trump de a-l presa pe Putin să accepte o încetare necondiţionată a focului de 30 de zile.

Uniunea Europeană lucrează în prezent la următorul său pachet de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina. Pistorius a declarat că rămâne de văzut dacă Washingtonul se va alătura acestor măsuri, discuţiile continuând prin canalele diplomatice obişnuite.

Constanţa: Percheziţii la presupuşi proxeneţi şi traficaţi de persoane/ Cinci bărbaţi şi două femei, acuzaţi că au exploatat sexual timp de şapte ani peste 20 de tinere pe care le-au obligat să se prostitueze în ţări europene

Actorul Kevin Costner vine în România, la Impact Bucharest