În conferinţa de presă în care a anunţat lotul Franţei pentru Final Four al Ligii Naţiunilor (5-8 iunie), Didier Deschamps s-a arătat impresionat de prestaţiile lui Lamine Yamal, foarte tânărul fotbalist al echipei FC Barcelona, ce nu a împlinit încă 18 ani.
„Spania este o echipă completă, cu Yamal, evident, care reuşeşte lucruri ieşite din comun. În faţa noastră, avem una din cele mai bune, dacă nu cea mai bună echipă naţională. (…) Ştiţi, echipele care au jucat împotriva lui Lamine Yamal, nu am văzut niciuna care să fi găsit cu adevărat o soluţie. Are o capacitate de a-şi elimina adversarii (…). Trebuie să facem astfel încât să limităm influenţa acestui jucător. Dar nu este doar el de supravegheat în această echipă”, a spus Deschamps.
Franţa va înfrunta Spania pe 5 iunie, la Stuttgart, în semifinalele Ligii Naţiunilor. Finala şi meciul pentru locul trei sunt programate pe 8 iunie.