România a absorbit, până acum, mai puţin de 10% din fondurile europene pe care le are alocate în cadrul perioadei de programare 2021-2027. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că în această perioadă ”absorbţia începe să intre în normalitate”.
Întrebat, joi, care este rata de absorbţie a fondurilor europene alocate României pentru perioada 2021-2027, ministrul Marcel Boloş a spus că România a atras, până acum, 9,4% din fondurile alocate în această perioadă de programare.
”9,4%. Este, dacă vreţi, o perioadă în care absorbţia începe să intre în normalitate. Am spus că am pregătit aplicaţii de plată. Unele le-am trimis, altele sunt în curs de trimitere. Obiectivul este ca să închidem sfârşitul de luna mai cu 1,8 miliarde euro trimise la Comisie şi probabil undeva la sfârşit de iunie, început de iulie, să le şi încasăm. De asemenea, avem programat pentru luna iulie un nou set de aplicaţii de plată, undeva în jur de 1,5 miliarde euro, astfel încât să primim o nouă tranşă din Politica de Coeziune, unde sunt mai mulţi bani decât în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a afirmat Marcel Boloş.
El a subliniat că ”sunt banii României în joc” şi este nevoie de mobilizare în aşa fel încât să fie ”o sumă cât mai mare absorbită”.