Ediţia inaugurală a Enhanced Games va avea loc în mai 2026, la Las Vegas, cu probe de înot, atletism şi haltere pentru sportivii care utilizează substanţe interzise, spre consternarea organismelor antidoping. Printre organizaţiile care au reacţionat se numără şi Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD).
Bucurându-se de strălucirea Las Vegas-ului la lansare, fondatorul Aron D’Souza a îndemnat sportivii să participe la această competiţie inedită, care, în opinia sa, poate transforma ştiinţa sportului, dar pe care criticii o consideră un spectacol ciudat.
Organizatorii au lăudat ceea ce consideră a fi cea mai mare poveste de succes de până acum: Kristian Gkolomeev, un înotător grec care nu a urcat niciodată pe podium la patru Jocuri Olimpice, dar a depăşit una dintre cele mai mari realizări ale sportului său în cadrul programului Enhanced Games.
Gkolomeev a înotat cu două sutimi de secundă mai repede decât recordul mondial oficial la 50 m liber, care a rezistat mai mult de 15 ani, înregistrând 20,89 în februarie, cu un costum de înot integral pentru ape libere, care nu respectă standardele World Aquatics.
„Sunt ca un şofer la volan, dar am nevoie de echipa din spatele meu”, a declarat Gkolomeev, care a terminat pe locul cinci la Jocurile de la Paris, înaintea evenimentului de la Las Vegas.
Enhanced Games l-a prezentat pe sportivul de 31 de ani ca un exemplu al ceea ce se poate realiza în cadrul programului lor, refuzând însă să dezvăluie ce «îmbunătăţiri ale performanţei» a folosit, invocând confidenţialitatea medicală.
„Ar trebui să se retragă, dar, de fapt, înoată mai repede decât orice fiinţă umană a făcut-o vreodată. De ce? Pentru că a folosit tehnologia şi ştiinţa pentru a-şi îmbunătăţi performanţele„, a declarat D’Souza.
Enhanced Games funcţionează pe principiul că interzicerea substanţelor dopante în competiţiile importante nu protejează sportivii, ci le limitează performanţele.
„Proiectul nostru seamănă foarte mult cu Formula 1, deoarece cercetările care fac ca maşinile de Formula 1 să fie mai rapide ajung în cele din urmă şi pe şosele”, a declarat antreprenorul australian pentru Reuters. „În acelaşi mod, ştiinţa şi medicina utilizate pentru a ajuta sportivii să atingă performanţe record la vârste din ce în ce mai înaintate vor permite tuturor oamenilor, întregii noastre societăţi, să îmbătrânească mai sănătos şi mai frumos.„
Participanţii pot câştiga premii în bani în valoare totală de până la 500.000 de dolari per eveniment, plus bonusuri pentru depăşirea unui record mondial.
Agenţia Mondială Antidoping se opune ferm proiectului, avertizând sportivii că riscă suspendarea şi sănătatea.
Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat, vineri, că în calitate de membru al Organizaţiei Anti-Doping din Europa Centrală (CEADO) din anul 2023 susţine ferm poziţia comună exprimată de CEADO cu privire la iniţiativa „Enhanced Games (Jocurile Îmbunătăţite)”.
“Această declaraţie reflectă angajamentul comun al statelor membre CEADO faţă de valorile fundamentale ale sportului curat şi faţă de protejarea sănătăţii sportivilor. În contextul apariţiei unui concept profund controversat, care promovează performanţa sportivă fără limite etice sau medicale, considerăm esenţial ca toate instituţiile implicate în protejarea integrităţii sportului să adopte o poziţie clară şi responsabilă”.
DECLARAŢIA CEADO DESPRE „ENHANCED GAMES (JOCURI ÎMBUNĂTĂŢITE)”
„Ca răspuns la preocupările comunităţii globale anti-doping, CEADO îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la ameninţarea reprezentată de conceptul “enhanced games (jocuri îmbunătăţite”. O astfel de manifestare subminează valorile globale ale sportului curat, social acceptate şi evoluate de-a lungul timpului. Mai mult, constituie un atac împotriva tuturor eforturilor anti-doping care au fost făcute de partenerii din cadrul sistemului anti-doping in ultimele decenii. În plus, şi mai important, “enhanced games (jocurile îmbunătăţite)” prezintă riscuri grave pentru sănătatea şi siguranţa sportivilor, în special pentru sportivii tineri care pot idolatriza pe cei care participă.
Organizaţiile naţionale anti-doping (ONAD) din întreaga lume, împreună cu WADA, sunt custozi ai sportului curat. Organizaţiile naţionale anti-doping nu vor sprijini niciodată iniţiative care ameninţa sportul curat şi pun în pericol sănătatea sportivilor in scopul exclusiv al recompenselor financiare sub umbrela aşa-numitelor competiţii sportive.
Michael Cepic, preşedintele CEADO, subliniază că: „ideea de a celebra sportivii care folosesc medicamente pentru îmbunătăţirea performanţei sub umbrela competiţiei sportive subminează zeci de ani de muncă pentru a asigura corectitudinea, siguranţa şi integritatea în sport. CEADO se opune ferm unor astfel de iniţiative.”
CEADO invită toate părţile interesate din domeniul sportului curat (de ex. CIO, autorităţile din domeniul sănătăţii publice, comisiile sportive, asociaţiile medicale sportive etc.) să ia atitudine şi să-şi exprime public opinia că “enhanced games (jocurile îmbunătăţite)” nu ar trebui să aibă legitimitate în comunitatea sportivă globală.
În plus, CEADO încurajează toate părţile interesate din cadrul comunităţii sportive globale să ia în considerare implementarea de măsuri pentru a restricţiona participarea sportivilor, a personalului asistent şi a altor persoane care susţin sau iau parte la “enhanced games (jocurile îmbunătăţite)”, din toate competiţiile şi funcţiile sportive care intră sub incidenţa sistemului global Anti-Doping”.