Cinci schiori au fost găsiţi fără viaţă, duminică, în zona muntelui Rimpfischhorn din Elveţia, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine de aproximativ 4.000 m, a anunţat procuratura din cantonul Valais într-un comunicat, potrivit Reuters.
Echipele de salvare au găsit cadavrele în apropierea gheţarului Adlergletscher, după căutări aeriene şi terestre în zona din sud-vestul Elveţiei, lângă graniţa cu Italia de Nord.
Identitatea celor cinci persoane nu a fost încă confirmată, iar ancheta este în curs, au precizat procurorii.
Victimele au fost găsite la diferite altitudini, sub resturile unei avalanşe.
Trei cadavre au fost localizate într-o zonă, iar alte două au fost descoperite mai sus, pe o porţiune îngustă de zăpadă, a declarat serviciul de salvare Air Zermatt.
O a cincea pereche de schiuri a fost găsită ulterior în timpul căutărilor, confirmând că grupul era format din cinci persoane, notează bbc.com.