În ciuda pierderilor umane și materiale de proporții, președintele rus continuă ofensiva în Ucraina fără să dea semne că ar căuta o soluție negociată. Potrivit estimărilor oficialilor occidentali, de la începutul războiului, Rusia ar fi suferit peste 900.000 de victime, dintre care aproximativ 250.000 de soldați ar fi fost uciși. Numai în primele patru luni din 2025, cifrele indică peste 160.000 de pierderi, susține Ministerul britanic al Apărării.
Fostul ofițer american Carstens, cu o experiență de peste 30 de ani în armata SUA, inclusiv în teatre de operațiuni precum Afganistan, susține că Vladimir Putin nu resimte presiune reală pentru a opri războiul, în pofida costurilor imense.
Potrivit acestuia, Kremlinul încă acționează din convingerea că se află într-o poziție de forță – o percepție alimentată de incertitudinea sprijinului occidental pe termen lung pentru Ucraina și de fracturile emergente din interiorul Uniunii Europene.
Analiza lui Carstens se axează pe patru factori de risc care amenință direct stabilitatea regimului de la Moscova:
1. Epuizarea resurselor umane. „Trupele nu sunt o resursă inepuizabilă”, avertizează Carstens. În ritmul actual al pierderilor, anul 2025 ar putea deveni cel mai sângeros de la începutul conflictului. Epuizarea forței de luptă devine o problemă reală într-o societate cu o populație în scădere și o criză demografică severă.
2. Vulnerabilitatea economică. În ciuda retoricii oficiale despre „reziliență”, economia Rusiei este puternic expusă. Un șoc economic, precum o prăbușire a prețului petrolului sau pierderea unui partener comercial strategic, ar putea destabiliza rapid sistemul. „Rusia rezistă, dar economia dă semne clare de slăbiciune”, spune expertul.
3. Fragilitatea cercului de putere. Putin se bazează pe un nucleu restrâns: serviciile de securitate (FSB), câțiva oligarhi loiali și comandanți militari fideli. Eșecurile repetate pe front, presiunile tot mai mari și sacrificarea constantă a trupelor ar putea duce la pierderea încrederii în interiorul acestui cerc. Un astfel de scenariu ar putea deschide calea pentru fracturarea puterii sau chiar pentru o lovitură de palat.
4. Riscul suprasolicitării strategice. Carstens invocă o paralelă istorică directă: „Putin nu pare să fi învățat nimic din greșelile lui Hitler”. Ambiția de a controla Ucraina, în pofida realităților de pe teren, aduce aminte de eroarea fatală a suprasolicitării militare, care a ruinat ambițiile naziste în Europa. Rusia este „extrem de supralărgită” în actualul conflict, avertizează analistul american.
Pe fondul războiului prelungit și al sancțiunilor internaționale, economia rusă se află sub o presiune crescândă. Produsul Intern Brut este cu 10–12% sub nivelul preconizat înainte de invazie, iar venitul disponibil al populației a scăzut cu 20–25%. Rata inflației se menține ridicată, iar dobânzile bancare depășesc 20%, ceea ce limitează drastic investițiile și consumul intern.
Carstens atrage atenția și asupra efectelor secundare ale pierderii rezervelor valutare, creșterii falimentelor în sectorul privat, deprecierea pieței imobiliare și a blocajelor în sistemul bancar. Toate acestea sunt simptome ale unei economii aflate într-un proces lent, dar constant de deteriorare.
În ciuda sancțiunilor impuse de Occident, Rusia reușește să mențină fluxuri comerciale alternative prin Asia Centrală și China. „China produce ceea ce Rusia are nevoie și cumpără ceea ce Rusia poate vinde”, spune Carstens. În plus, state precum Kazahstan acționează ca verigi în lanțul paralel de aprovizionare, livrând echipamente electronice de sute de milioane de dolari anual către Rusia – ocolind astfel restricțiile.
În timp ce pierderile umane și economice se acumulează, regimul de la Kremlin pare prins într-un cerc vicios al propagandei, represiunii și suprasolicitării militare. Nicio voce din cercul apropiat al lui Putin nu pare dispusă să conteste direcția strategică – dar niciuna nu oferă soluții viabile pentru ieșirea din impas.
Carstens nu exclude un sfârșit violent al regimului, după modelul celor care au sfârșit prin autodistrugere, în absența unui mecanism de autocorectare internă. „Este o suprasolicitare clasică. Putin conduce o mașină de război care se destramă în mers”, conchide fostul ofițer american.
