O mare putere a Europei vrea să legalizeze sinuciderea asistată. În ce condiții poate avea loc procesul

Acest vot marchează reluarea unui proces legislativ îndelung așteptat și amânat după ce președintele Macron a decis dizolvarea parlamentului anul trecut. În aceeași zi, parlamentarii vor dezbate și un al doilea proiect, mai puțin controversat, care vizează garantarea dreptului la îngrijiri paliative pentru pacienții aflați în stadii terminale.

content-image

Ambele proiecte de lege reprezintă etapele inițiale ale unui parcurs legislativ complex, ce presupune aprobarea lor în Senat, urmată de o a doua lectură în Adunarea Națională, camera inferioară a parlamentului. Astfel, este puțin probabil ca legea privind moartea asistată să fie adoptată înainte de anul viitor.

Guvernul de la Paris descrie inițiativa privind dreptul la moarte ca pe „un răspuns etic la nevoia de a sprijini bolnavii și suferinzii”, subliniind că aceasta nu introduce „nici un drept nou, nici o libertate”, ci caută să stabilească „un echilibru între respectul pentru viață și autonomia personală”.

content-image

Dacă va fi adoptată, legea ar plasa Franța printre țările europene care permit, în condiții stricte, moartea asistată. Este de așteptat ca această lege să stârnească dezbateri intense în societate și în rândul eticienilor, medicilor și liderilor religioși, scrie The Guardian.

Canada: Un incendiu izbucnit în Alberta a afectat operaţiuni petroliere şi a determinat evacuări

‘Google-ul Rusiei’ atrage o nouă investiție: Vladimir Potanin intră în acționariat