Plictiseala pare să fie o pauză necesară pentru creier într-o lume suprastimulată.
Deși adesea privită ca o stare neplăcută și inutilă, plictiseala oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care funcționează creierul uman. Cercetările recente arată că această stare de aparentă inactivitate are implicații neurobiologice importante și poate susține sănătatea mintală într-un mediu suprasaturat de stimuli, notează Science Alert.
În momentele de plictiseală, creierul traversează o serie de tranziții între rețelele neuronale majore. Inițial, rețeaua atenției susține concentrarea – de pildă, în timpul urmăririi unui film – însă, odată cu diminuarea interesului, această activitate scade, semnalând dificultăți în menținerea focusului. Concomitent, se reduce și activitatea rețelei de control executiv, responsabilă cu menținerea implicării cognitive.
În schimb, devine activă rețeaua modului implicit – un sistem asociat cu introspecția, gândurile spontane și reflecțiile personale. Această reconfigurare neuronală este, de fapt, un mecanism de adaptare. În acest proces, structuri precum insula (implicată în conștientizarea senzațiilor interne) și amigdala (care procesează emoțiile negative) joacă un rol esențial, la fel ca și cortexul prefrontal ventromedial, care orientează individul către activități mai captivante.
Într-un context marcat de hiperconectivitate, alertă informațională permanentă și stres cotidian, plictiseala poate funcționa ca un factor regulator. Ritmul accelerat al vieții moderne generează o suprasolicitare a sistemului nervos, cunoscută sub numele de „suprasarcină alostatică” – un dezechilibru fiziologic ce crește riscul pentru tulburări precum anxietatea.
Prin contrast, episoadele moderate de plictiseală pot oferi un răgaz necesar creierului. Acestea facilitează reglarea emoțională, sprijină dezvoltarea autonomiei în gândire și reduc dependența de stimuli externi – în special de tehnologie. Mai mult, pot stimula creativitatea și contribuie la identificarea unor interese autentice sau hobby-uri noi.
Specialiștii atrag atenția că, în loc să fie evitată cu orice preț, plictiseala ar trebui recunoscută ca o oportunitate de reechilibrare neurologică. În special în rândul tinerilor, care se confruntă tot mai frecvent cu tulburări de anxietate, normalizarea acestei stări ar putea juca un rol benefic în menținerea sănătății mintale. Astfel, în loc să fie privită drept o disfuncție, plictiseala ar putea fi reconsiderată ca o funcție cognitivă valoroasă – un spațiu interior în care mintea se reorganizează, se regenerează și, uneori, își regăsește sensul.
