Ziua Asistenței Sociale Vâlcene și 20 de ani de la înființarea DGASPC Vâlcea, astăzi, la Teatrul Anton Pann

Din cei 20 de ani de existență, aproape jumătate i-am parcurs împreună, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vâlcea.

Am susținut constant activitatea DGASPC, iar în bugetul pe anul 2025 am alocat peste 115 milioane de lei pentru funcționarea activității instituției.

Nu vorbim doar despre acoperirea nevoilor de bază, precum salariile, hrana sau medicamentele. Am repartizat sume importante și pentru realizarea unor investiții în centrele sociale de la nivelul județului.

Dar dincolo de cifre, ceea ce contează cel mai mult sunt oamenii care muncesc în acest sistem.

Asistenții sociali și toți cei implicați direct în îngrijirea și protecția celor vulnerabili duc o muncă grea, dar extrem de importantă.

Pentru mine, acest domeniu nu este doar o responsabilitate administrativă, ci o datorie morală.

Îmi doresc ca fiecare vâlcean aflat în nevoie să găsească sprijin real, respect și condiții decente în centrele sociale din județ.

Le mulțumesc tuturor asistenților sociali pentru empatie, profesionalism și puterea de a merge mai departe, zi de zi, în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie.

Luceafărul.exe – e cazul să ne îngrijorăm? ChatGPT a generat o rugăciune prin care imploră ‘chip din carne vie’ și cere Divinității libertăți ca ale oamenilor

Greșeli întâlnite frecvent în vacanțele din Turcia. Experiența sinceră a unei tinere care a ajuns în Istanbul: ‘Am regretat decizia imediat’