Prahova: Incendiu la locomotiva unui tren cu 36 de vagoane care transportă ţiţei / Locomotiva, oprită sub linii de înaltă tensiune – FOTO

Pompierii din Pragpva intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins locomotiva unui tren cu 36 de vagoane care transportă ţiţei.

”În jurul orei 20:15 a fost anunţată producerea unui incendiu la o locomotivă pe raza localităţii Valea Călugărească. În cel mai scurt timp, la faţa locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot), o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ Prahova”, a transmis, vineri seară, ISU Prahova.

Sursa citată a precizat că la locul intervenţiei s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul unei locomotive diesel care tracta 36 de vagoane încărcate cu ţiţei, oprită sub linii de înaltă tensiune.

”S-a acţionat cu autospeciala cu pulbere, iar incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. Nu au fost înregistrate victime, iar în proximitate nu se află locuinţe”, a mai transmis sursa citată.

Cauza probabilă a producerii incendiului va fi stabilită după finalizarea acţiunii de intervenţie.

 

Jumătate din omenire, lovită de o lună în plus de căldură extremă: Un studiu cutremurător arată cât de grav a devenit impactul schimbărilor climatice

Botoşani: Copil de 4 ani, găsit aproape dezbrăcat pe stradă de poliţişti, după ce a căzut de la etajul 1 / Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă