Un turist chinez sare o barieră, ajunge în situl armatei de teracotă şi avariază statuile a doi războinici

Un turist chinez a sărit peste o barieră, a aterizat într-un sit în care este îngropată armata de teracotă, în China, şi a avariat doi războinici de argilă, anunţă sâmbătă autorităţile locale, relatează AFP.

Acest bărbat în vârstă de 30 de ani vizita vineri acest sit arheologic, situat la est de oraşul Xi’an (nord), cunoscut în întreaga lume prin faptul că adăpsoteşte armata de teracotă a primului împărat al Chnei.

Autorităţile din oraş au anunţat într-un comunicat că el a ”escaladat bariera de securitate şi plasa de protecţie şi a sărit”.

Bărbatul a fost diagnosticat ca ”suferind de probleme mentale” şi s-a deschis o anchetă, se arată în comunicat.

Înainte să fie ”imobilizat”, bărbatul a ”împins şi tras” războinici din argilă şi a avariat două statui.

Groapa în care a sărit are 5,4 metri adâncime, potrivit site-ului sitului arheologic.

Armata de teracotă a împăratului Qin, o atracţie turistică majoră în Xi’an, face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO din 1987.

Sinner impresionează la Paris: Calificare convingătoare și un nou asalt spre titlul de la Roland Garros

Sunt 6 victime, după ce o mașină, condusă de o tânără de 21 de ani, a intrat într-o căruță