Poliţia indiană a arestat 81 de persoane pentru că „simpatizează” cu Pakistanul

Arestările au avut loc în statul Assam din nord-estul Indiei, unde şeful guvernului local, Himanta Biswa Sarma, a anunţat că „81 de antinaţionali sunt acum în spatele gratiilor pentru că simpatizează cu Pakistanul”.

„Agenţiile noastre urmăresc constant postările antinaţionale de pe reţelele de socializare şi iau măsuri”, a adăugat oficialul, care este membru al partidului naţionalist hindus, aflat la guvernare în India.

Una dintre persoanele arestate a fost reţinută după ce a postat steagul Pakistanului pe contul său de Instagram, a precizat poliţia statului Assam pentru AFP, fără a oferi mai multe detalii.

Reţelele de socializare sunt sub supraveghere în India de la atacul din 22 aprilie, soldat cu moartea a 26 de turişti în Kashmirul controlat de India, cel mai grav din ultimele decenii în acest teritoriu disputat, cu majoritate musulmană.

India a acuzat Pakistanul că îi sprijină pe militanţii islamişti, pe care îi învinovăţeşte pentru atac.

Cele două ţări s-au angajat într-un conflict armat de patru zile, cel mai grav din 1999 între cele două puteri nucleare, care s-a încheiat cu un armistiţiu pe 10 mai.

Agenţia antiteroristă din India a anunţat ulterior că a arestat un ofiţer al poliţiei paramilitare pentru spionaj în favoarea Pakistanului. Un total de zece persoane au fost arestate sub acuzaţia de spionaj, potrivit presei locale.

Statul Assam are o graniţă lungă şi permisivă cu Bangladesh, o ţară cu majoritate musulmană, şi, potrivit presei locale, a înmulţit expulzările de cetăţeni ai acestei ţări.

Bangladeshul are relaţii tot mai proaste cu India, aşa că s-a orientat mai mult spre China şi Pakistan.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alertă meteo! Cod portocaliu în Prahova: averse torențiale și grindină

Universitatea Cluj s-a despărţit de şase jucători