Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Cred că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate naţională

„M-am întors, după trei zile, în Covasna, judeţul în care a plouat în ultima săptămână cât pentru două luni şi jumătate, ca să am o imagine şi mai clară asupra pagubelor pe care le-au lăsat în urmă şuvoaiele. Împreună cu premierul Cătălin Predoiu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, am mers în Boroşneu Mare şi în Băcel pentru a face o evaluare în detaliu a situaţiei şi a propune măsuri de remediere. Sunt zone cu risc la inundaţii, iar ploile torenţiale de săptămâna trecută au transformat satele în întinderi uriaşe de apă. Aproape 300 gospodării au fost inundate, sute de oameni au fost evacuaţi. Apa a ajuns în unele cazuri până la acoperişul caselor, a înghiţit animale, grădini, maşini, utilaje, terenuri agricole. Ce s-a întâmplat la Covasna este un semnal de alarmă că schimbările climatice încep să ne afecteze tot mai des şi mai puternic. Vremea la extreme nu mai e o raritate, ci devine ceva obişnuit, iar oamenii din zonele vulnerabile suferă cel mai mult”, a scris, duminică, pe Facebook, ministrul Mediului.

Acesta a subliniat că sute de oameni au intervenit într-un efort susţinut „zi şi noapte” pentru a limita pagubele, precizând că echipele vor rămâne în teren, atât cât va fi nevoie, pentru a îndepărta cantitatea enormă de apă de pe drumuri şi din curţi.

„Respirăm cu toţii uşuraţi că, în localităţile afectate, nu au fost pierderi de vieţi omeneşti. Au fost, însă, sute de oameni care au intervenit cu motopompe, cu saci, fie de la Apele Române (ANAR), fie de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, jandarmi, pompieri şi voluntari care s-au mobilizat şi vreau să le mulţumesc încă o dată! A fost un efort susţinut, zi şi noapte, s-au făcut breşe pe râurile – problemă pentru a limita pagubele, digurile au rezistat, au fost şi supraînălţate cu saci. Echipele vor rămâne în teren, atât cât va fi nevoie, pentru a îndepărta cantitatea enormă de apă de pe drumuri şi din curţi”, a notat el.

Fechet a transmis că există soluţii pentru reconstrucţia comunităţilor şi pentru prevenirea unor situaţii similare, dar şi pentru sprijinirea familiilor afectate.

„Am discutat deja cu premierul Cătălin Predoiu şi autorităţile locale, avem soluţii pentru reconstrucţia comunităţilor şi pentru prevenirea unor situaţii similare, suplimentăm fondurile pentru infrastructura de protecţie împotriva inundaţiilor, consolidarea digurilor, refacerea albiilor râurilor, acolo unde este cazul. De asemenea, vom sprijini familiile lovite de necaz şi ne vom asigura că niciuna dintre ele nu este lăsată în urmă.

Cred că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate naţională, iar acest lucru înseamnă nu doar reacţie în faţa urgenţelor, ci şi prevenţie, educaţie şi investiţii în infrastructură sigură, rezilientă”, a mai scris Mircea Fechet pe reţeaua de socializare.

Atenție la postările false! Imaginea politicienilor, ținta conținuturilor generate cu AI. La ce trebuie să fie atenți utilizatorii platformelor

Kievul jubilează – A cauzat pierderi de miliarde de dolari printr-un atac genial