SURSE Negocieri extrem de complicate: Condiții grele impuse de PSD, pentru a intra la guvernare

În acest context, cei de la PSD înclină să intre la guvernare, dar pentru asta solicită ministere extrem de puternice și funcții extrem de importante.

Conform surselor noastre, PSD ar putea intra la guvernare, dar numai dacă vor primi ministere cu mare greutate cum ar fi: Transporturile, Finanțele, Justiția etc. De asemenea, ar putea fi vânat și Ministerul Dezvoltării.

Totodată, cei de la PSD solicită funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru Sorin Grindeanu. Liderul interimar al PSD nu va mai rămâne la Transporturi pentru că asta ar însemna să fie subordonatul lui Ilie Bolojan. Cei din PSD nu ar accepta niciodată ca liderul lor de partid să fie subordonat unul lider de partid care are un scor la jumătate.

În cadrul negocierilor se pun în discuție și funcțiile de conducere ale serviciilor secrete. Președintele Nicușor Dan a transmis clar că șeful SRI va fi numit de către el, iar cei de la PSD au cerut funcția de director al SIE.

SURSE La Cotroceni se pregătește planul și se taie în carne vie: Lovitură de proporții în sistemul bugetar, dar și în mediul privat

Moșii de vară în 2025. Cum ne pregătim pentru pomenirea celor adormiți