Acolo, ați putea trăi o existență digitală, poate chiar eternă, păstrându-vă conștiința de sine, amintirile și sentimentul identității, însă fără constrângerile unui corp fizic. Într-un astfel de mediu simulat, limitele ar fi impuse doar de ceea ce știința ar putea replica în mod realist, permițând nu doar activități cotidiene, ci și experiențe imposibile în lumea reală, de la zbor la călătorii interplanetare instantanee.
Teoretic, spune Dobromir Rahnev, „încărcarea minții” ar trebui să fie posibilă. Totuși, provocările sunt monumentale, mai ales că cercetătorii abia au început să deslușească complexitatea creierului uman.
Cu toate acestea, istoria științei este plină de exemple în care imposibilul teoretic a devenit realitate palpabilă – de la aselenizare la secvențierea genomului uman și eradicarea variolei, toate considerate cândva himere.
Creierul uman este adesea considerat cel mai complex obiect din universul cunoscut. A replica întreaga sa arhitectură și funcționalitate reprezintă o sarcină de o dificultate extraordinară.
O cerință fundamentală ar fi ca acest creier digitalizat să primească aceleași tipuri de informații senzoriale pe care le primea și cel biologic. Chiar și într-un computer, ar fi necesară o simulare extrem de fidelă a tuturor simțurilor – văz, auz, miros, gust, atingere – precum și a nenumăratelor semnale interne ale corpului, de la ritmul cardiac la ciclul circadian.
Privarea senzorială completă, cum ar fi izolarea în întuneric și liniște totală, este considerată o formă de tortură și poate duce la grave probleme de sănătate mintală. Persoanele care au dificultăți în a-și percepe semnalele corporale – setea, foamea, durerea – se confruntă adesea cu provocări psihologice.
Prin urmare, pentru ca o minte „încărcată” să funcționeze coerent, simularea simțurilor și a mediului digital trebuie să fie excepțional de precisă; chiar și distorsiuni minore ar putea avea consecințe mentale severe. Deocamdată, cercetătorii nu dispun nici de puterea de calcul necesară, nici de cunoștințele științifice complete pentru a realiza astfel de simulări, relatează GadgetReport.ro.
Prima etapă esențială ar fi scanarea și cartografierea completă a structurii tridimensionale a creierului uman, la un nivel de detaliu inimaginabil pentru tehnologia actuală, echivalentul unui RMN ultra-sofisticat. În prezent, oamenii de știință se află abia la începutul acestui drum, reușind să cartografieze integral creierul unei musculițe și doar porțiuni minuscule din cel al unui șoarece.
Chiar dacă s-ar reuși, în câteva decenii, cartografierea identității tuturor celor 86 de miliarde de neuroni și a trilioanelor de conexiuni dintre ei, acest lucru nu ar fi suficient. Simplul transfer al acestei „hărți” statice într-un computer nu ar realiza mare lucru, deoarece fiecare neuron își ajustează constant funcționarea, iar această dinamică complexă trebuie, de asemenea, modelată. Este greu de estimat cât de adânc trebuie să coboare cercetătorii în structura materiei – poate până la nivel molecular – pentru ca un creier simulat să funcționeze autentic.
O abordare care ar putea oferi o scurtătură ar fi înțelegerea modului în care creierul „calculează” – cum procesează informația și generează gânduri. Aceasta ar permite simularea doar a părților esențiale, fără a fi nevoie de replicarea tuturor idiosincraziilor biologice. Însă, a descifra cum ansambluri de mii sau milioane de neuroni colaborează pentru a da viață minții umane este, în cuvintele expertului, o provocare de la a cărei rezolvare suntem „foarte, foarte departe”.
O altă cale teoretică ar fi înlocuirea treptată a celor 86 de miliarde de neuroni biologici cu unii artificiali, unul câte unul. Acest proces ar facilita tranziția, dar, în prezent, știința nu poate înlocui nici măcar un singur neuron real cu unul artificial într-un mod funcțional.
Cu toate acestea, ritmul accelerat exponențial al progresului tehnologic, mai ales în domeniul puterii de calcul și al inteligenței artificiale, oferă motive de optimism pe termen lung. Un alt factor cert este interesul financiar: numeroși miliardari par dispuși să investească sume considerabile pentru o șansă la nemurire digitală.
Deși provocările sunt enorme și calea de urmat incertă, convingerea că „încărcarea minții” va deveni realitate persistă. Cele mai optimiste prognoze indică anul 2045, la doar 20 de ani distanță, în timp ce altele vizează sfârșitul acestui secol.
Neurologul citat consideră însă ambele predicții probabil prea optimiste, declarând: „Aș fi șocat dacă încărcarea minții va funcționa în următorii 100 de ani. Dar s-ar putea întâmpla în 200 – ceea ce înseamnă că prima persoană care va trăi veșnic ar putea fi născută în timpul vieții dumneavoastră.”
