Spitalul cu cele mai bune rezultate dovedite în recuperarea medicală începe și terapia în ambulatoriu

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” a fost ridicat de la zero, din fonduri exclusiv private, iar în șase ani de funcționare a reușit performanțe care depășesc și mari clinici de profil din străinătate.

content-image

Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, din Pantelimon, Ilfov


”Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, cu cele mai bune rezultate dovedite în recuperarea medicală cu internare, a luat decizia de a realiza și în ambulatoriu terapiile prin care s-a făcut remarcat în regim de internare.

Am primit numeroase cereri de la pacienți pentru a-i trata în regim fără internare. Cum preocuparea noastră este de a oferi câtor mai mulți pacienți pasiunea noastră, empatia și performanța în recuperare medicală, am luat decizia ca, din această lună, să oferim și tratamente în ambulatoriu.

Pacienții externi vor beneficia de pachete la aceleași standarde de performanță ca și pacienții internați în spitalul nostru, cu mai multe ședințe pe zi: kinetoterapie, fizioterapie și, acolo unde este necesar, logopedie sau psihologie, așa cum este, spre exemplu, cazul pacienților care au suferit accidente vascular cerebrale (AVC).

Pacienții efectuează exerciții de kinetoterapie cu specialiștii noștri, în mod individual, adaptate la starea și la rezistența la efort a fiecăruia în parte.

Am deschis acest centru de performanță în recuperarea medicală cu scopul ca pacienții români să aibă posibilitatea să se trateze la noi în țară, la standardele recunoscute în străinătate.

În cei șase ani de activitate, am reușit să repunem pe picioare, la propriu, peste 10.000 de pacienți care aveau nevoie de recuperare medicală, numeroși dintre ei fiind considerați fără șanse de a se mai recupera vreodată. Vom continua să demonstrăm că atunci când alții spun ”nu se poate”, noi reușim, cu ajutorul echipei noastre de excelență, cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație și, întotdeauna, cu ajutorul lui Dumnezeu”, spune Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, din Pantelimon, Ilfov.

content-image

Spitalul ”Sfântul Sava” are 118 paturi avizate pentru recuperare medicală și îngrijiri paliative cu internare, deservite de peste 180 de medici, asistenți, fizioterapeuți, kinetoterapeuți, infirmieri. Specialiștii numeroși, raportat la numărul de paturi, acordă o atenție deosebită fiecărui pacient. De aceea și rezultatele Spitalului Sfântul Sava sunt superlative în recuperarea medicală pentru cele mai complexe afecțiuni.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

[email protected]

https://spitalulsfantulsava.ro/oferte-recuperare-medicala/

Sursa: www.stiripesurse.ro

Caz neobișnuit la Spitalul din Sibiu: Medicii, șocați să afle că pacientul lor fusese împușcat, în Polonia, cu o zi înainte

Ministerul Finanţelor a atras, joi, peste 595 milioane lei de la bănci