Pacea în Ucraina şi Gaza, temă principală la întâlnirea dintre Papa Leon și preşedintele Consiliului European

De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordat şi alte provocări globale, cum ar fi schimbările climatice sau demnitatea muncii, a precizat Antonio Costa pe contul său de X după întâlnire.

„Astăzi am avut o discuţie foarte stimulativă despre cum să obţinem mai bine pacea, în principal în Ucraina, Gaza şi în alte părţi ale lumii. Trebuie să continuăm să abordăm problemele globale, cum ar fi schimbările climatice, reducerea inegalităţilor şi demnitatea muncii”, a scris preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, în postarea sa de pe X.

„Leon al XIV-lea este papa păcii, al păcii reale”, a adăugat preşedintele Consiliului European, care şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca Uniunea Europeană şi Sfântul Scaun să „colaboreze pentru binele comun”.

Vaticanul nu a informat despre această întâlnire deoarece a fost vorba de o întrevedere a Suveranului Pontif cu preşedintele Consiliului European, şi nu cu un şef de stat.

Volei feminin: România, înfrângere cu Ungaria, la Blaj, în al treilea meci din Golden League 2025

Comisia Europeană și Rusia îi oferă azil lui Elon Musk după ce SUA vrea să îl expulzeze: E binevenit