Ministrul Transporturilor: Nu există niciun risc să fie oprite lucrările la autostrada A1, între Margina şi Holdea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a menţionat că se lucrează în ritm bun pe bugata de autostradă A1, între Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi că sunt pe şantier 200 de utilaje şi 400-500 de muncitori. Grindeanu a afirmat că nu există niciun risc să se poardă finanţarea din PNRR pentru acest tronson.

”Pe autostrada am trecut, venind spre Timişoara, sunt 200 de utilaje, cu 400-500 de muncitori, ceea ce ne face optimişti să credem că termenul de finalizare, vara anului viitor, va fi respectat. Nu există niciun risc să se piardă finanţarea. Nu sunt riscurile în acest moment, se lucrează. Vorbim de aproape10 km”, a declarat, sâmbătă, Sorin Grindeanu.

Ministrul a mai spus că, deşi la nivelul Parlamentului European s-a decis prelungirea termenului pentru cheltuirea banilor din PNRR, constrctorii trebuie să îşi respecte termenele iniţiale.

”PNRR-ul în acest moment are ca termen undeva luna august 2026. Nu pun în discuţie că la nivel de Parlament European s-a dat o aprobare pentru prelungire cu încă 18 luni. Nu. Constructorul trebuie să respecte termenul care este acum, a prevăzut în PNRR şi anume august anul viitor”, a precizat Sorin Grindeanu.

Acesta a povestit că la preluarea mandatului, la finalul anului 2021, proiectul era blocat.

”În 2022, chiar cred că început de 2023, s-a organizat licitaţia, s-ar refăcut proiectul şi s-a intrat în această zonă de proiectare plus execuţie. A câştigat o companie care şi-a respectat de fiecare dată termenele asumate. Şi chiar a devansat termenele faţă de ceea ce se spunea în contract”, a mai declarat ministrul.

Grindeanu a mai spus şi că UMB, constructorul de pe tronsonul Margina – Holdea, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, e compania cu cei mai mulţi kilometri de autostrada în lucru din Europa.

”UMB-ul cred că este compania cu cei mai mulţi kilometri de autostradă în lucru din Europa. Eu nu ştiu să fie cineva cu mai mulţi kilometri în lucru. Undeva spre 400 de kilometri de autostradă, în acest moment, contractaţi în lucru, în execuţie. Exclusiv pe teritoriul naţional al României”, a mai spus Grindeanu.

 

Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, bucata dintre Margina şi Holdea, este una dintre cele mai aşteptate lucrări de infrastructură din vestul ţării, deoarece drumul naţional DN 68A este cel mai tranzitat din zonă, el preluând tot traficul de pe autostradă.

Noua bucată de autostradă va avea două ”tuneluri pentru urşi”, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecţionale, cu platforma de 11,25 m.

Întreg segmentul Margina – Holdea, care se face cu bani din PNRR, trebuie să fie finalizat în 2026.

 

Sorin Grindeanu, despre o eventuală renunţare la construcţia unui stadion nou la Timişoara: Nu pot să accept vreodată să fac parte dintr-un guvern unde aceste investiţii nu îşi mai găsesc locul / E un alt exemplu de linie roşie

Rafila, întrebat dacă statul a pierdut lupta cu drogurile: Nu! Începem să ne facem bine. Aceia care consumă droguri sunt pacienţi. Nu trebuie să-i băgăm în zona de infracţionalitate. Mulţi adolescenţi experimentează consumul de droguri fiind la modă