AUR lansează campania ‘Meritocrația salvează România’: Apel național către profesioniști!

„Ne-am săturat să vedem cum țara e condusă de sinecuri și pile care n-au nicio calificare în afară de numele de familie sau apartenența politică. Este timpul ca românii care au muncit, care au construit, care și-au făcut o firmă sau au salvat vieți în spitale să fie cei care decid direcția României”, a declarat Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR.

Aceasta a adăugat că „este momentul, dacă vrem cu adevărat să reformăm țara, să lăsăm în urmă rețelele de pile și relații. Vrem oameni care au făcut ceva în viață. Care au ținut o școală în picioare, care au muncit ture după ture în spitale, care au format generații întregi de copii. Asta e meritocrația: să pui în față competența și munca, nu nepotismul și amantlâcurile”.

Campania este adresată tuturor românilor care doresc să se implice. Procesul este simplu: cei interesați pot completa formularul online disponibil pe partidulaur.ro/meritocratia-salveaza-romania, unde își pot trimite CV-ul și câteva rânduri despre experiența lor.

„România a avut un guvern condus de cineva care nu putea arăta nici măcar diploma de Bacalaureat, iar administrația a fost populată cu oameni fără pregătire, dar cu relații de rudenie sau de partid. A venit momentul să punem capăt acestei rușini. Avem nevoie de o elită autentică, formată din oameni care știu meserie și care pot reconstrui România”, a subliniat Petrișor Peiu, senator AUR.

Liderul senatorilor AUR a adăugat că „avem o situație financiară dezastruoasă, fabrici închise, proiecte cu fonduri europene abandonate. Toate sunt rezultatul guvernării unor angajați cu susținere politică, dar fără nicio competență profesională. Dacă și tu te-ai săturat, dacă știi o meserie și vrei să contribui la reconstruirea acestei țări, alătură-te nouă!”.

În luna iunie, toți parlamentarii și liderii locali ai AUR vor fi pe teren, în birourile parlamentare, în sate și orașe, pentru a se întâlni cu cei care răspund apelului.

„Luna iunie este luna meritocrației în partidul AUR. Îi așteptăm pe toți cei care pot contribui real la redresarea țării. Vom merge către ei, îi vom asculta. România merită ce e mai bun. Iar tu, dacă ești unul dintre cei buni, ai locul tău alături de noi”, a conchis Petrișor Peiu.

UPDATE – Tren deraiat în judeţul Teleorman – Cele 33 de vagoane neimplicate în incident, îndepărtate din zonă/ Vagoanele răsturnate, răcite constant/ Precizările CFR/ A început transvazarea benzinei – FOTO, VIDEO

Vești rele pentru românii care se pregătesc să plece în vacanță în Bulgaria: Vecinii noștri se pregătesc pentru proteste de amploare/ Avertizare MAE