Italia organizează un referendum de două zile privind cetățenia și drepturile angajaților

Italienii au început duminică să voteze în cadrul unui referendum de două zile privind flexibilizarea normelor de cetățenie și consolidarea legislației muncii, informează Le Figaro, potrivit Mediafax.

Guvernul prim-ministrei Giorgia Meloni se opune ambelor propuneri și îndeamnă cetățenii să nu se prezinte la urne.

În prezent, un rezident adult din afara Uniunii Europene care nu are legături de căsătorie sau de sânge cu un cetățean italian trebuie să locuiască în țară timp de 10 ani înainte de a putea solicita cetățenia. Propunerea de referendum, declanșată de o campanie populară condusă de o serie de ONG-uri, ar reduce această perioadă la cinci ani, precum în Germania și Franța.

Activiștii spun că aproximativ 2,5 milioane de persoane ar putea beneficia de reformă, care este susținută de Partidul Democrat de centru-stânga.

Meloni se opune ferm măsurii. Ea a declarat joi că sistemul actual „are o lege excelentă, printre cele mai deschise, în sensul că de ani de zile suntem printre națiunile europene care acordă cel mai mare număr de cetățenii în fiecare an”.

Peste 213.500 de persoane au primit cetățenie italiană în 2023, dublu față de 2020, conform statisticilor UE.

Buletinul de vot include o întrebare privind cetățenia și alte patru, care se referă la creșterea protecției angajaților concediați, aflați în situații precare sau implicați în accidente de muncă. Aceste schimbări au fost promovate de sindicatul de stânga CGIL.

Accident rutier pe DN 12 (E578): trei persoane transportate la spital

Florin Tănase înainta meciului cu Cipru: Trebuie să facem totul pentru a câştiga. E o datorie morală