UPDATE – O tânără de 21 de ani a fost scoasă inconştientă din mare la Costineşti / A fost resuscitată, fiind transportată la spital

O tânără de 21 de ani a fost scoasă inconştientă din mare, marţi după-amiază, la Costineşti, iar la faţa locului a intervenit şi echipajul medical de pe elicopterul SMURD. Victimei i-au fost aplicate manevre de resuscitare, fiind transportată la spital.

UPDATE: Victima are 21 de ani şi a fost transportată la spital de elicopterul SMURD. Ea era conştientă în momentul când a fost dusă către unitatea medicală.

Femeia a fost salvată de un tânăr care, atunci când a observat că aceasta se află în pericol, a intrat în mare şi a reuşit să o aducă la ţărm.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi să intervină, marţi după-amiază, după ce o femeie a fost scoasă inconştientă din mare, în staţiunea Costineşti.

Un echipaj de salvamari din zonă a început manevrele de resuscitare.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD B2 şi elicopterul SMURD.

 

Preşedintele Nicuşor Dan, baie de mulţime, alături de Maia Sandu, la Chişinău. A fost primit cu flori şi aplauze iar oamenii au strigat: Nicuşor!

Deputatul exclus din SOS după ce s-a certat cu Șoșoacă explodează: Nu pot fi complice