Totul a început în urmă cu circa 30 de milioane de ani, când placa tectonică australiană s-a ciocnit cu cea eurasiatică. Acest eveniment geologic major a format arhipelaguri, a schimbat curenții oceanici și a creat noi tipuri de climă. Astfel a apărut o linie de separație geografică și ecologică ce împarte fauna în două categorii distincte.
La vest de linie, în regiuni precum Indonezia și Malaezia, trăiesc animale familiare lumii asiatice – maimuțe, tigri, rinoceri. La est, în Australia și Noua Guinee, domină creaturile specifice acestui continent: marsupiale, monotreme și păsări cacadu.
Alfred Russel Wallace a fost primul care a observat această separare bruscă între speciile de pe insulele Bali și Lombok.
„Putem considera stabilit faptul că strâmtoarea Lombok [dintre Bali și Lombok], cu o lățime de doar 24 de kilometri, marchează limita și separă brusc două dintre marile regiuni zoologice ale globului”, scria Wallace în secolul al XIX-lea.
Explicația acestei diviziuni biologice ține de geologie și evoluție. Linia Wallace urmează falia tectonică dintre plăcile eurasiatică și australiană, străbătută de strâmtori adânci care au rămas netrecute chiar și în epocile în care nivelul mării era mult mai scăzut. Aceste prăpăstii submarine au reprezentat o barieră de netrecut pentru majoritatea speciilor terestre.
De-a lungul timpului, chiar și păsările sau microbii – în mod normal capabili să traverseze distanțe mari – au rămas în mare parte pe partea lor de linie. Excepțiile notabile sunt liliecii, gândacii sau varanii, care au reușit în anumite cazuri să treacă.
„Hărțile mentale și reale ale lui Darwin și Wallace au fost masa pe care s-a desfășurat întreaga schemă evolutivă – comparabilă ca importanță cu scara timpului geologic”, nota istoricul Jane Camerini în 1993.
Cercetătorii au analizat până în prezent peste 20.000 de specii de vertebrate din regiunile separate de Linia Wallace. O analiză publicată în 2023 a arătat că fauna din Asia de Sud-Est a evoluat într-un climat tropical stabil, folosind insulele umede drept punți ecologice de extindere spre est. În schimb, fauna australiană s-a dezvoltat în condiții mai uscate și aride, ceea ce a limitat capacitatea speciilor de a se adapta la mediul tropical din apropierea Ecuatorului.
Această diferență de adaptabilitate a contribuit la menținerea separării.
Cu toate progresele științifice, Linia Wallace rămâne un subiect de dezbatere. Locul exact unde ar trebui trasată linia, precum și gradul ei de permeabilitate pentru anumite specii, sunt încă în curs de cercetare.
„Cu cât cercetătorii studiază mai mult linia Wallace, cu atât mai neclar devine locul unde ar trebui trasată și cât de „permisibilă” ar putea fi „bariera” pentru unele specii”, notează Science Alert.
