Cum a fost indusă în eroare conducerea de la Teheran: planul prin care Israelul a reușit, cu ajutorul SUA, să pacălească vigilența iraniană

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că un atac israelian asupra siturilor nucleare ale Iranului „ar putea foarte bine să se întâmple”, dar a adăugat că n-ar dori să existe o astfel de mişcare şi a menţionat că posibilitatea unui acord este „destul de aproape”, dacă Teheranul face compromisuri cu privire la ambiţiile sale nucleare în cadrul discuţiilor în curs cu SUA.

Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a declarat joi într-un interviu că este puţin probabil ca Israelul să atace Iranul fără undă verde din partea Washingtonului.

În plus, joi după-amiază, Biroul prim-ministrului israelian s-a străduit să-i convingă pe reporteri că Benjamin Netanyahu va merge într-adevăr în vacanţă în acest weekend: „Spre deosebire de informaţiile răspândite online”, prim-ministrul nu şi-a anulat călătoria în nord, a transmis Biroul.

Anunţul pare să fi făcut parte dintr-o campanie menită să inducă serviciilor secrete iraniene ideea că o lovitură nu va avea loc în acest weekend, arată The Times of Israel.

Trebuie remarcat faptul că nunta lui Avner, fiul lui Netanyahu, este programată pentru luni, un eveniment ce va fi cu siguranţă amânat, adaugă publicaţia.

Pe de altă parte, publicaţia americană The Wall Street Journal (WSJ) scrisese joi că Israelul este pregătit să atace Iranul în zilele următoare, dacă Teheranul respinge propunerea SUA de a-şi limita programul nuclear. Ziarul a citat un oficial israelian de rang înalt care a declarat că un atac ar putea avea loc chiar până duminică, dacă Iranul nu acceptă să-şi oprească producţia de materiale ce pot fi utilizate pentru fabricarea unei bombe atomice. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ridicat posibilitatea unor atacuri într-o convorbire telefonică avută luni cu preşedintele american Donald Trump, a mai relatat WSJ, citând doi oficiali americani.

Televiziunea de stat iraniană anunță posibila moarte a şefului Gărzii Revoluţionare / Explozii în locul unde se află o uzină nucleară-cheie

Trump va participa vineri la o reuniune de securitate, după atacul Israelului asupra Iranului