Preşedintele american Donald Trump a anunţat la Fox News că a ştiut că Israelul avea să desfăşoare atacuri în Iran şi a subliniat că Teheranul nu trebuie să obţină arma nucleară, relatează AFP.
”Iranul nu poate să aibă bomba nucleară, iar noi sperăm să revenim la masa negocierilor. Vom vedea”, a declarat locatarul Casei Albe, citat vineri de postul american.
Mai mulţi lideri iranieni ”nu se vor mai întoarce”, a declarat el.
Donald Trump a discutat cu jurnalistul de la Fox New Brat Baier, căruia i-a spus că era la curent cu atacul.
El nu a fost surprins, însă Statele Unite nu au fost implicate în atac, i-a dat el asigurări.
Statele Unite speră în continuare să continue negocieri prevăzute duminică cu Iranul, după ce Israelul a lansat un atac masiv împotriva Republicii islamice, a anunţat un oficial american.
”Avem în continuare intenţia de a menţine negocieri duminică”, a declarat sub protecţia anonimatului AFP un oficial american.