Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuţ-Cristian Săvoiu, transmite sâmbătă că situaţia semnalată de CFR Călători trebuie să fie rezolvată prin dialog iar operatorii de transport feroviar de călători, să asigure toate rutele prevăzute în contractul de serviciu public. El arată că este important ca Ministerul de Finanţe să asigure fondurile necesare Autorităţii pentru Reformă Feroviară, care la rândul său să le poată aloca, conform contractelor, tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, inclusiv CFR Călători. Reacţia acestuia vine după ce CFR Călători a anunţat că acordarea unei compensaţii pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 ar putea conduce în final la apariţia unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar.
Secretarul de stat scrie pe Facebook că bugetul public pentru plata subvenţiilor şi facilităţilor în transportul feroviar de călători este dimensionat, de ani de zile, cu mare prudenţă in cheltuirea fondurilor publice.
”În ultimii trei ani, în condiţiile unei transparenţe crescute a modului de calcul şi monitorizare a activităţii tuturor operatorilor feroviari, Guvernul a suplimentat fondurile pentru a ajunge la echilibru financiar, fără a fi periclitată continuitatea serviciului public. În baza acestei politici, niciunul dintre operatori, inclusiv CFR Călători, nu au mai înregistrat pierderi în ultimul an”, arată oficialul din Ministerul Transporturilor.
El mai arată că anul 2025 a început, din punct de vedere financiar, in linie cu nivelul alocat pentru anul anterior, creând premisele unei mai bune predictibilităţi a activităţii operatorilor
. ”Bugetul CFR Călători aprobat recent de Guvern, la propunerea companiei şi susţinut de ARF si Ministerul Transporturilor, este unul echilibrat şi fără pierderi. În baza execuţiei reale Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România va lucra permanent, la fel ca in anii anteriori, împreună cu Ministerul Finanţelor atunci când situaţia o impune, ARF si operatorii feroviari, pentru asigurarea lichidităţilor pentru plata subvenţiilor si facilităţilor de călătorie către toţi operatorii pe tot parcursul anului”, afirmă el.
”Situaţia semnalată de CFR Călători trebuie să fie rezolvată prin dialog între această companie, reprezentanţii ARF, sub monitorizarea atentă din parte nivelelor decizionale din cadrul MTI şi în dialog activ cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe când situaţia o va impune!”, spune Săvoiu. El mai declară că ”este imperios necesar ca toţi operatorii de transport feroviar de călători, inclusiv CFR Călători, să asigure toate rutele prevăzute în obligaţiile asumate prin contractul de serviciu public”.
”Pentru aceasta însă operatorii feroviari trebuie să îşi poată achita costurile lunare de exploatare (salarii, combustibil, taxă pentru utilizarea infrastructurii, energie). De aceea este important ca Ministerul de Finanţe să asigure fondurile necesare Autorităţii pentru Reformă Feroviară, care la rândul său să le poată aloca, conform contractelor, tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, inclusiv CFR Călători”, menţionează secretarul de stat.
Săvoiu mai arată că transportul feroviar de călători este un serviciu public care trebuie furnizat constant, iar Ministerul de Finanţe are un rol determinant în asigurarea acestor sume necesare atât operatorilor de stat cât şi celor privaţi.
”Aşa cum am făcut întotdeauna în ultimii ani, vom acorda tot sprijinul necesar ARF în dialogul cu Ministerul de Finanţe, pentru asigurarea sumelor de care are nevoie transportul feroviar de călători, conform legislaţiei în domeniu şi prevederilor contractelor de servicii publice asumate in acest moment. Repet ce am mai spus cu alte ocazii: transportul feroviar de călători trebuie să fie sprijinit pentru a putea continua procesul de modernizare şi de dezvoltare în acord cu politicile publice europene şi naţionale, pe o bază predictibilă şi durabilă”, scrie secretarul de stat în postare.
Acordarea unei compensaţii pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 ar putea conduce în final la apariţia unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar, anunţă CFR Călători într-un comunicat.
”Acordarea unei compensaţii pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 reprezintă mai mult decat o provocare şi ar putea conduce în final la apariţia unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar în integralitatea lui, cu atât mai mult cu cât unele modificări legislative sunt de natură a accentua aceste dezechilibre, modificări care se suprapun peste diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 prin neasigurarea de către Autoritatea de Reformă Feroviara (ARF) a celor 12 rame aferente primului Contract de servicii publice licitat şi adjudecat de CFR Călători, întârzierile în furnizare fiind semnificative”, transmite compania.