TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Beirut şi Amman

Compania TAROM anunţă că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Beirut şi Amman.

”Având în vedere prelungirea situaţiei tensionate din regiune, TAROM prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către şi dinspre Tel Aviv (TLV), Beirut (BEY) şi Amman (AMM)”, anunţă luni compania. 

Cursele către Tel Aviv (TLV) sunt suspendate până pe data de 23 iunie, inclusiv, cu tot cu returul din 24 iunie, Tel Aviv- Bucureşti

Cele către Beirut (BEY) şi Amman (AMM) rămân suspendate până la data de 20 iunie, inclusiv. 

Compania TAROM precizează că urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei din zonă, în colaborare cu autorităţile internaţionale şi partenerii locali.

Iniţial, TAROM suspendase toate zborurile comerciale către şi dinspre Tel Aviv (TLV), Beirut (BEY) şi Amman (AMM), până luni, 16 iunie,  inclusiv.

 

 

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis ordinul de începere pentru contractul lotului 2A Ditrău-Grinţieş al Autostrăzii Unirii

Londra anunţă lansarea unei ample operaţiuni de poliţie pentru depistarea bandelor care au exploatat minore între sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2010