Aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violență psihologică din partea partenerului intim, față de media UE de 29,9%, țara noastră situându-se pe poziția a 4-a, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violență psihologică din partea partenerului intim, Finlanda (50,2%) și Slovacia (48,9%), arată Monitorul Social într-un raport publicat luni, bazat pe date emise de Eurostat.
Un sfert dintre femeile din România (25,4%) au suferit violență fizică, inclusiv amenințări din partea partenerului intim, un procent dublu față de media UE (10,7%).
Referitor la formele grave de violență (psihologică, fizică și sexuală) săvârșite de partenerul intim, aproape una din două femei din România care au avut vreodată un partener (48,9%) declară că au fost afectate, în comparație cu 31,8% în UE.
Violența în cuplu asupra femeilor din România este mai răspândită în rândul celor cu educație scăzută. 60,4% dintre femeile cu educație scăzută (cel mult absolvente de învățământ gimnazial) au declarat că au fost victime ale violenței partenerului intim, în timp ce 47,9% dintre cele cu educație medie (liceu sau postliceal) au raportat astfel de experiențe, arată sursa citată.
În rândul femeilor cu studii superioare, 35,8% au declarat că au fost victime ale violenței partenerului intim. La nivel european nu se observă o diferență a frecvenței violenței de gen în cuplu în funcție de nivelul de educație.
Violența în cuplu este mai răspândită în mediul rural și în orașele mici. În România, jumătate din femeile din mediul rural (50,3%) care au avut vreodată un partener au declarat că au fost victime ale violenței din partea acestuia, pe primul loc în UE, urmată de Slovacia (unde 48,2% dintre femeile din rural au experimentat violență din partea partenerului), Finlanda (48,0%), Ungaria (47,9%), și Suedia (46,7%).
În rândul femeilor din mediul urban, procentul celor care au experimentat vreodată violență din partea partenerului este 46,2% în România, pe poziția a 9-a, media UE fiind de 35,3%.
Datele Eurostat provin dintr-un sondaj derulat între 2021 și 2024.