Ploile musonului fac ravagii în nord-vestul Indiei: Au murit cel puțin 18 persoane

„Optsprezece persoane şi-au pierdut viaţa în incidente legate de ploi şi zeci de locuitori din zone aflate la altitudine joasă au fost salvaţi”, a precizat guvernul marţi seara, într-un comunicat.

Având în vedere precipitaţiile abundente aşteptate şi pentru zilele următoare, ministrul-şef al statului Gujarat, Bhupendra Patel, a trecut în revistă măsurile luate de autorităţi.

Comisarul responsabil cu operaţiunile de salvare din Gujarat, Alok Kumar Pandey, a confirmat că cele 18 persoane au murit după ce au fost lovite de fulgere sau au rămase blocate în clădiri care s-au prăbuşit.

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în India în timpul musonului, care durează din iulie până în septembrie.

Oamenii de ştiinţă consideră că schimbările climatice agravează frecvenţa, intensitatea şi caracterul imprevizibil al acestor fenomene.

Ce a fost în România, Revoluție sau lovitură de stat – Rolul lui Ion Iliescu în evenimentele din decembrie 1989

Florida Panthers, din nou campioni! Al doilea trofeu consecutiv în NHL