Marketa Vondrousova a eliminat-o pe Arina Sabalenka în semifinale la Berlin

#image_title

Vondrousova (25 ani), finalistă la Roland Garros în 2019, o va avea ca adversară duminică pe câştigătoarea celei de-a doua semifinale din capitala Germaniei, în care se vor înfrunta rusoaica Liudmila Samsonova (20 WTA) şi chinezoaica Wang Xinyu (49 WTA), potrivit Agerpres.

Aflată pe poziţia a şasea în ierarhia mondială în iulie 2024, Marketa Voundrousova a ratat cea de-a doua jumătate a sezonului trecut şi o mare parte din prima jumătate a sezonului 2025 din cauza unei accidentări recurente la umărul stâng, la care a fost operată în cursul verii trecute.

Este pentru prima oară în opt semifinale din 2025 când Arina Sabalenka este învinsă în penultimul act, belarusa având şapte finale disputate, în care a cucerit trei titluri şi a suferit patru înfrângeri, ultima dintre ele pe zgura de la Roland Garros, în faţa americancei Coco Gauff.

Un imobil rezidenţial a fost lovit de o dronă iraniană în oraşul israelian Beit Shean

Marele Premiu al Italiei – Marc Marquez a obţinut al 100-lea pole position din cariera sa