Nici lor nu le-a venit să creadă: Ce au descoperit poliţiștii de frontieră într-un container în Portul Constanţa

#image_title

Este vorba de 7 milioane de ţigarete, valoarea capturii fiind de aproximativ 9 milioane lei, scrie agerpres.ro.

Conform unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, în urma unor activităţi informative desfăşurate vineri de către poliţiştii de frontieră, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi poliţişti din cadrul Brigăzii Combaterea Criminalităţii Organizate Constanţa, a fost efectuat un control fizic comun asupra unui container sosit dintr-un stat non-UE către o ţară din spaţiul Schengen.

Conform datelor declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, containerul conţinea plăci ceramice.

În urma verificărilor s-a stabilit că documentele prezentate nu corespund cu realitatea, în fapt fiind descoperită cantitatea totală de 351.000 pachete de ţigări, fără timbru accizabil, în valoare totală de aproximativ 9 milioane lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea de acte nereale şi contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tragedie în Brazilia: Un balon cu aer cald a luat foc în aer. Au murit cel puţin opt persoane – VIDEO

Ali Khamenei și-a desemnat posibilii succesori – Cine ar putea fi noul lider suprem de la Teheran