Superliga: Dinamo a anunţat plecarea lui Patrick Olsen şi aducerea lui Charalampos Kyriakou

#image_title

Clubul Dinamo a anunţat, luni, că a ajuns la un acord cu formaţia daneză AC Horsens pentru transferul definitiv al mijlocaşului Patrick Olsen, dinamoviştii păstrând totodată un procent dintr-un viitor transfer. Tot luni, Dinamo a anunţat aducerea cipriotului Charalampos Kyriakou.

Sosit la Dinamo în septembrie 2024, Patrick a evoluat în 29 de meciuri şi a marcat un gol pentru Dinamo.

Tot luni, Dinamo a anunţat că mjlocaşul cipriot Charalampos Kyriakoui, în vârstă de 30 de ani, a semnat un contract valabil pe două sezoane, până la 30.06.2027, venind liber de contract de la Apollon Limassol.

Format la academia clubului cipriot, Kyriakou a adunat un total de 294 de meciuri, perioadă în care a câştigat un titlu de campion, trei Cupe ale Ciprului şi două Supercupe.
 
De asemenea, el este component al echipei naţionale a Ciprului, pentru care a strâns 69 de selecţii la nivelul primei reprezentative.

 

CFR SA a anunţat semnarea contractului pentru modernizarea liniei feroviare Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane / Valoarea contractului este de peste 2,3 miliarde de lei, fără TVA

Bilanţ la final de mandat al ministrului Culturii – Nou Contract Colectiv de Muncă; statutul lucrătorului cultural profesionist, 7 muzee conduse de manageri interimari din 2010