Procedura de recepţie a lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început luni, la aproape doi ani de la inaugurare/ Scrioşteanu: La sfârşitul săptămânii, se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării

#image_title

Procedura de recepţie a lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început luni, 23 iunie, la aproape doi ani de la inaugurare şi la câteva zile de la anunţul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) că a câştigat definitiv procesul împotriva antreprenorului italian, în cazul întârzierilor majore în finalizarea lucrărilor şi pentru care trebuie să plătească penalităţi de peste 80 de milioane de lei. Potrivit secretarului de stat Irinel Scrioşteanu, în urma deciziei Comisiei de Recepţie, la sfârşitul acestei săptămâni se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării.

„Astăzi (n. red. – 23 iunie) a început procedura de Recepţie la Terminarea Lucrărilor la Podul peste Dunăre de la Brăila-Tulcea, acestea vor dura câteva zile iar, in urma deciziei comisiei de Recepţie, la sfârşitul acestei săptămâni se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării”, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, de la momentul la care a fost dat în trafic acest pod, patru milioane de maşini au trecut Dunărea peste el. Scrioşteanu a mai anunţat că a fost constituită echipa care, după realizarea recepţiei, va prelua sarcina de a asigura mentenanţa şi întreţinerea construcţiei, aflată in coordonarea DRDP Buzău.

„Am fost şi eu zilele trecute şi am luat la pas toate zonele şi incintele construcţiei, am transmis, totodată, membrilor Comisiei de Recepţie sa facă o verificare minuţioasă şi responsabilă a obiectivului”, a punctat Irinel Scrioşteanu.

Podul de la Brăila este ultimul peste Dunăre înainte de vărsarea în MArea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea ca dimensiune din Europa.

Investiţia a presupus amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime de 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală de 1.120 de metri şi două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta, sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare. 

Drumul principal are două benzi pe sens şi leagă judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin are o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, sunt realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Pilonii au 192 de metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale tablierului. Pilonul Brăila este construit pe 72 piloţi foraţi la 40 metri, iar la pilonul Tulcea pe 72 piloţi de 38 metri. Pentru construirea podului au fost folosiţi peste 200.000 de mc de beton armat şi 25.000 de tone de oţel beton.

La acest pod a fost montat şi funcţionează un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic şi a cablurilor. Cablurile sunt izolate pe exterior cu o protecţie care asigură etanşeitatea, iar aerul din interior este permanent dezumidificat şi monitorizat astfel încât să se asigure un mediu anticoroziv. Pentru a asigura durabilitate şi protecţie anticorozivă ridicată, tablierul este şi el dezumidificat în interior. Anumite rigidizări longitudinale vor sunt utilizate drept canale pentru distribuţia aerului dezumidificat în spaţiul intern al tablierului. Un sistem de senzori monitorizează asigurarea păstrării stării de umezeală din casetă sub nivelurile ce provoacă oxidarea. Se va menţine o umiditate relativă sub 40%, pentru a nu exista coroziune şi pentru a permite circulaţia pe pod în siguranţă, în orice anotimp, explică Irinel Scrioşteanu.
 
Structura podului cofinanţat cu fonduri europene este alcătuită din 86 de segmente de tablier metalic. Acestea formează structura suprafeţei de rulare a podului de la Brăila. Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. Segmentele de tablier metalic au fost realizate la şantierul naval Brăila.

În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Focşani– Brăila – Tulcea – Constanţa, drum planificat să conecteze Nordul Munteniei şi Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

La scurt timp de la inaugurarea din 6 iulie 2023, au apărut denivelări şi şuruburi slăbite, aşa încât conducerea CNAIR a cerut constructorului să remedieze deficienţele, avertizând că, în caz contrar, nu va recepţiona lucrarea.

Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile.

În urmă cu câteva zile, CNAIR a anunţat că a câştigat definitiv procesul de la Curtea de Apel Bucureşti împotriva antreprenorului italian WeBuild, în cazul întârzierilor majore în finalizarea Podului de la Brăila. Potrivit deciziei instanţei, care este executorie, antreprenorul este obligat să plătească penalităţi de peste 80 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro) pentru cele peste 800 de zile de întârziere în terminarea lucrărilor.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a reafirmat „determinarea de a acţiona ferm” în faţa nerespectării obligaţiilor contractuale şi de a asigura finalizarea proiectelor majore de infrastructură în beneficiul cetăţenilor.

„Schimbarea regimului” este singura soluţie în Iran, afirmă fiul şahului. Aflat în exil, el se oferă să-i ia locul lui Khamenei şi să pună bazele unei tranziţii

Teleorman: Intervenţie a poliţiştilor de la SIAS după ce o femeie a ameninţat că dă foc locuinţei, după o ceartă cu concubinul său/ Femeia a fost scoasă din casă, urmând a primi îngrijiri medicale de specialitate – VIDEO