În timp ce lumea îşi ţine respiraţia pentru a vedea ce se va întâmpla după ce SUA au lansat atacuri directe asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului şi apoi au anunţat un posibil armistiţiu între Iran şi Israel, preşedintele american Donald Trump este aşteptat marţi în Europa, la Haga, pentru summitul NATO, relatează BBC.
Va fi prima reuniune NATO a lui Trump de la realegerea sa. În trecut, acesta a făcut comentarii furibunde cu privire la membrii alianţei care profită de garanţiile de securitate ale SUA. Aliaţii europeni sunt disperaţi să îi demonstreze că se înşeală. Ei speră să îl convingă să nu retragă trupele sau capacităţile SUA de pe continent.
„Relaţiile cu Europa au fost atât de tensionate de când Trump s-a întors la Casa Albă – din cauza tarifelor comerciale şi nu numai – încât, în urmă cu câteva săptămâni, nici măcar nu eram siguri că se va prezenta la acest summit”, a declarat pentru BBC un diplomat la nivel înalt – care a vorbit sub rezerva anonimatului. „Cu Rusia şi China atente la slăbiciunea Occidentului, ar fi fost un dezastru”, adaugă diplomatul.
Dar Moscova şi Beijingul ar putea fi încă în măsură să scoată popcornul.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a conceput acest summit în jurul lui Trump. El a urmărit să îl flateze prin convenirea unor creşteri masive ale cheltuielilor pentru apărare, pentru a arăta că europenii îşi vor asuma acum mai multă responsabilitate pentru propria securitate. Rutte a sperat, de asemenea, că, menţinând reuniunea strict axată pe bani, va evita orice posibile ciocniri sau izbucniri între Trump şi aliaţii săi.
Dar acest plan atent pus la punct ar putea fi în curs de destrămare. Acum că Iranul a lansat rachete asupra bazelor aeriene americane din Qatar şi Irak ca răspuns la atacurile de sâmbătă asupra instalaţiilor sale nucleare, comandantul-şef al SUA ar putea decide să rămână în Situation Room la Washington. Sau ar putea pretexta că este ocupat să facă pace, după cum sună
Dacă va veni în Europa, aşa cum este de aşteptat, cum va fi posibil să nu vorbească despre Orientul Mijlociu, având în vedere miza? Acest lucru ar introduce riscul unui dezacord între preşedintele american şi aliaţii europeni, care au pledat pentru diplomaţie în detrimentul bombardamentelor atunci când a venit vorba de Iran.
ORGOLIUL LUI TRUMP ŞI NERVOZITATEA ALIAŢILOR
Trump iubeşte victoria şi are pielea foarte fină. El nu va dori să simtă nicio dezaprobare la reuniunea NATO.
Separat, el a fost asigurat de o victorie de primă pagină la summit, ţările europene angajându-se să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare – exact aşa cum a cerut în primele sale săptămâni la Casa Albă.
„Acest summit este despre credibilitate”, spune ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker.
Duminică, însă, Spania a susţinut că a obţinut o derogare de la noul plan de cheltuieli – ceea ce Rutte a negat ulterior.
Alţi aliaţi din Europa, care se străduiesc să găsească bani suplimentari, sunt şi ei nervoşi.
Concluzia este următoarea: Europa trebuie să menţină SUA ca mare putere militară şi nucleară. Acesta este modul în care Rutte a reuşit să convingă liderii reticenţi – cu excepţia Spaniei – să se alăture noului impuls privind cheltuielile mai mari. Este un angajament masiv. Dar, după cum spune fostul ambasador al SUA la NATO, Julianne Smith, chiar şi aşa, nu există absolut nicio garanţie cu Trump.
„UN MOMENT DECISIV”
„Un moment decisiv” este modul în care un diplomat la nivel înalt a descris summitul NATO din această săptămână.
Nu este clar dacă SUA vor semna o declaraţie la sfârşitul summitului de săptămâna aceasta care identifică Rusia drept principala ameninţare la adresa alianţei NATO.
Încrederea Europei în SUA ca protector suprem al acesteia a fost zdruncinată de abordarea aparent blândă a lui Trump faţă de Moscova şi de presiunea sa puternică asupra Kievului, în încercarea sa de a pune capăt războiului din Ucraina.
În plus, vineri seară, aproape că îi puteai auzi pe diplomaţii europeni scrâşnind din dinţi, după ce Trump a justificat cu uşurinţă ţinta enormă de 5% pentru cheltuielile de apărare pe care a cerut-o aliaţilor, în timp ce el însuşi şi SUA au fost scutiţi de acest angajament. „Nu cred că noi ar trebui, dar cred că ei ar trebui”, a spus el. „Am sprijinit NATO atât de mult timp… Aşa că nu cred că noi ar trebui, dar cred că ţările NATO ar trebui, absolut”, a spus Trump.
Pe de altă parte, liderii europeni ar fi trebuit să fie mai bine pregătiţi până acum în ceea ce priveşte autoapărarea.
Poate că este cel mai direct şi mai imprevizibil, dar Trump nu este nici pe departe primul preşedinte american care doreşte să mute atenţia şi investiţiile militare din Europa către alte zone prioritare, în special Indo-Pacific. Preşedintele Obama a fost foarte clar în această privinţă în 2011.
CE DAU SUA EUROPEI?
SUA au arme nucleare stocate în Italia, Belgia, Germania şi Ţările de Jos. 100. 000 de soldaţi gata de luptă sunt staţionaţi în Europa, dintre care 20 000 în ţările NATO din Europa de Est, trimişi acolo de preşedintele Biden după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina.
Continentul ar putea acoperi deficitul de trupe, mai ales că Germania şi Polonia intenţionează să îşi consolideze semnificativ forţele terestre în următorii ani. Dar dependenţa Europei de SUA este mai profundă, spune Malcolm Chalmers, director general adjunct al Royal United Services Institute (RUSI).
Europa s-a bazat pe Washington pentru colectarea de informaţii, supraveghere, capacităţile forţelor aeriene şi comandă şi control. SUA au jucat un rol esenţial de lider în cadrul NATO, reunind membrii şi forţele acesteia. Acestea sunt exact capacităţile de care armata americană are nevoie în Asia, spune Chalmers. Dacă ar fi eliminate din Europa, ar dura foarte mult timp să fie refăcute.
Nu cu mult timp în urmă, multe ţări NATO din Europa au evitat construirea de capacităţi continentale, cum ar fi extinderea umbrelei nucleare a Franţei la alţi aliaţi, de teamă că SUA ar putea spune: „Ei bine, nu mai aveţi nevoie de noi. Am plecat!” Dar acum, Europa este forţată să îşi asume mai multe responsabilităţi în materie de securitate, nu numai pentru a încerca să convingă Washingtonul să rămână, ci şi în cazul în care preşedintele SUA decide să se retragă din Europa într-o măsură mai mare sau mai mică.
TRUMP, O NECUNOSCUTĂ
Nimeni nu ştie care sunt intenţiile lui Trump. Liderii europeni ai NATO au fost extrem de uşuraţi recent, când administraţia sa a anunţat că generalul-locotenent al Forţelor Aeriene ale SUA, Alexus Grynkewich, va prelua funcţia de Comandant suprem al forţelor aliate din Europa, ocupată în mod tradiţional de SUA. Acest lucru implica un angajament faţă de alianţa de apărare.
Dar Washingtonul îşi desfăşoară propria revizuire a cheltuielilor militare şi a apărării. Anunţurile sunt aşteptate în toamnă. Este puţin probabil să existe noi fonduri americane pentru Ucraina. Şi foarte probabil că cele 20 000 de trupe suplimentare din Europa de Est vor fi primele forţe americane care vor fi retrase de pe continent.
În ciuda acestui fapt, Polonia afirmă că va participa la summitul NATO cu o stare de spirit încrezătoare. În contrast puternic cu Spania, Varşovia consideră că dă un exemplu – cheltuind mai mult din venitul său naţional pentru apărare (în prezent 4,7% din PIB) decât orice alt membru NATO, inclusiv SUA. Scopul său este de a construi cea mai puternică armată terestră din Europa.
În timpul Războiului Rece, Polonia a trăit în umbra Uniunii Sovietice. Ţara se învecinează cu Ucraina. Nu este greu să îi convingi pe polonezi că apărarea este o prioritate absolută. Pentru politicienii din ţările mai îndepărtate de Rusia, însă, argumentul este mai dificil. Presa spaniolă a speculat că dezacordurile privind cheltuielile pentru apărare ar putea răsturna precarul guvern de coaliţie al ţării.
Încercând atât să îl liniştească pe Trump prin acceptarea cererilor sale pentru cheltuielile de apărare, cât şi să îndulcească pilula pentru liderii europeni mai lipsiţi de bani, NATO propune împărţirea obiectivului de 5% în două părţi: 3,5% din venitul naţional anual pentru apărare, cu încă 1,5% din PIB care să fie cheltuit pentru chestiuni „legate de apărare”, cum ar fi extinderea porturilor maritime de marfă în Ţările de Jos, de exemplu, sau investiţiile Franţei în securitatea cibernetică. Acest lucru are avantajul suplimentar de a alinia Europa la cheltuielile militare ale SUA de 3,4% din PIB – un reper psihologic uriaş, spune Camille Grand, fost secretar general adjunct pentru investiţii în domeniul apărării la NATO şi în prezent expert în domeniul apărării la Consiliul European pentru Relaţii Externe. Dar, indiferent de modul în care jucăm cu cifrele, vorbim despre guverne care trebuie să cheltuiască miliarde în plus pentru apărare. Banii trebuie să vină de undeva, subliniază ea.
DE UNDE VIN BANII?
Banii vor veni die din noi taxe – o metodă pe care Estonia a încercat-o – fie din mai multe împrumuturi, care vor fi extrem de costisitoare pentru ţări precum Italia, care au deja datorii publice mari. O altă opţiune este reducerea cheltuielilor sociale – cunoscută sub numele de economia „arme sau unt” sau „tancuri sau pensii”.
Prin revizuirea sa strategică în domeniul apărării, Regatul Unit a subliniat recent în faţa publicului necesitatea creşterii cheltuielilor militare, însă dChalmers afirmă că nici Downing Street, nici majoritatea celorlalte guverne europene nu şi-au pregătit pe deplin electoratul pentru compromisurile pe care le vor necesita noile investiţii uriaşe în domeniul apărării.
Calendarul pentru atingerea obiectivului de 5% este esenţial. Aliaţii NATO au solicitat o perioadă de 7-10 ani. Secretarul general al NATO a sugerat că ar putea fi prea târziu. În condiţiile în care economia Moscovei se află pe picior de război, Rusia va fi în măsură să atace o ţară NATO în termen de cinci ani, spune el.
UN SUMMIT ISTORIC?
O mare slăbiciune a Europei este că există o mulţime de capacităţi duplicate şi incompatibile pe întregul continent: de exemplu, numai în UE ar exista 178 de tipuri diferite de sisteme de arme şi 17 mărci diferite de tancuri. Renunţarea la contractele şi mândria naţională în materie de apărare şi punerea în comun a resurselor europene în numele eficienţei este o altă dezbatere spinoasă care va fi probabil lăsată deoparte la summitul din această săptămână.
Aşadar, la ce rezultate concrete ne putem aştepta? Depinde foarte mult de omul care va ajunge în Ţările de Jos cu Airforce One, comentează BBC.
Ambasadorul lui Trump la NATO spune că întâlnirea ar putea fi istorică. „Un moment de cotitură”, a spus un alt diplomat la nivel înalt, şi probabil „cel mai important summit NATO de la Războiul Rece încoace”: momentul în care Europa a început să cheltuiască la fel de mult ca SUA pentru apărare şi să îşi asume cu adevărat responsabilitatea pentru propria securitate.
