Noul ministru al Transporturilor, Ciprian Şerban, afirmă că instituţia pe care a preluat-o a fost nava-amiral a Guvernului României şi că îşi doreşte să rămână aşa. El a precizat că două obiective importante ale mandatului său sunt atragerea de fonduri europene şi reducerea cheltuielilor.
Ciprian Şerban a preluat, marţi, conducerea Ministerului Transporturilor de la predecesorul său, Sorin Grindeanu.
”Preiau astăzi un minister performant, cred că cel mai performant minister din Guvernul României. Avem astăzi practic un dublu schimb de ştafetă. Sorin astăzi va fi ales preşedinte al Camerei Deputaţilor la şedinţa de la ora 12. Ministerul Transporturilor a fost din punctul meu de vedere, nava amiral, dacă putem spune aşa a Guvernului României şi îmi doresc să rămână în continuare aşa”, a declarat Ciprian Şerban.
El a enumarat principalele sale obiective ca ministru al Transporturilor.
”Vin cu trei obiective majore la Ministerul Transportelor, principalul este continuitatea. Avem astăzi 1300 de kilometri de drumuri de mare viteză, autostrăzi şi drumuri expres. Ne dorim ca până la sfârşitul anului să atingem borna de 1500. Al doilea obiectiv major este continuarea atragerii de fonduri europene, maximizarea, dacă putem spune, a atragerii de fonduri europene, apoi putem vorbi despre optimizarea şi reducerea cheltuielilor în companii”, a mai declarat ministrul Transporturilor.
Noul ministru al Transporturilor a preluat mandatul de la Sorin Grindeanu, care ar urma să ajungă, în locul său, la şefia Camerei Deputaţilor.