UPDATE – Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită, adus în ţară / Anunţul Ministerului Justiţiei – FOTO

#image_title

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost preşedinte Eximbank, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită, a fost adus marţi în ţară, din Turcia.

UPDATE – Ionuţ Costea a fost adus în ţară, la Aeroportul ”Henria Conadă”, urmând să fie încarcerat.

UPDATE – ”Ministerul Justiţiei anunţă că în cursul zilei de astăzi, 24 iunie a.c., cetăţeanul Ionuţ Mircea Costea urmează să fie predat autorităţilor române. Cetăţeanul român sus-menţionat este adus pe teritoriul naţional de către ofiţerii Poliţiei Române, urmând a fi încarcerat într-o unitate din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Acesta reprezintă un succes al autorităţilor române judiciare”, anunţă Ministerul Justiţiei.
 

 
ŞTIREA INIŢIALĂ –  Costea va fi adus din Turcia, având emis de către Tribunalul Bucureşti un mandat de executare a pedepsei închisorii de 6 ani, anunţă surse judiciare.
 
Ionuţ Costea a fost localizat în 5 februarie, la Istanbul, fiind îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului.
”În urma schimbului de date şi informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. cu partenerii externi, respectiv autorităţile turce, a fost localizat în Istanbul, un bărbat, de 64 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Acesta are emis, de către Tribunalul Bucureşti, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani”, anunţa la acel moment IGPR.Ionuţ Costea a fost condamnat în mai 2023 pentru complicitate la luare de mită.

Ionuţ Costea, a fost condamnat în 26 mai 2023 la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, alături de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa.

La acel moment, cumnatul său Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO, declara: „Chiar şi în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepţie, deciziile judecătoreşti trebuie respectate şi duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu şi Mihaela vom continua să fim alături de nepoţii noştri şi să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”.

Ionuţ Costea a fost dat în urmărire internaţională în 29 mai 2023.
 

 

Noile proiecte, ceva complicat, a spus Coe după anularea unei etape a Grand Slam Track

Superliga: Universitatea Cluj efectuează un stagiu de pregătire în Austria. „Studenţii” vor susţine patru meciuri amicale