Spionajul moldovenesc, în acțiune în Rusia – Doi presupuși agenți SIS au fost reținuți la Moscova

#image_title

Aceștia riscă până la opt ani de închisoare. Serviciul Federal de Securitate, FSB, a reținut la Moscova doi agenți de informații moldoveni, care au sosit în Rusia, folosind documente sub acoperire pentru a îndeplini o misiune împotriva securității Federației Ruse. Aceștia au fost audiaţi – a declarat Centrul de Presă al FSB pentru TASS.

‘Serviciul Federal de Securitate a dejucat la Moscova activitatea ilegală a agenților serviciilor speciale moldovene. S-a stabilit că doi cetățeni ai Republicii Moldova au sosit la Moscova, folosind documente false cu date de identificare fictive pentru a îndeplini misiuni ale Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova îndreptate împotriva securității Federației Ruse’, a menționat FSB.

Instanța a ales o măsură preventivă sub forma reținerii. ‘Cei doi suspecți au fost audiaţi’, a precizat FSB. Departamentul de Investigații al FSB a deschis dosare penale în temeiul articolului 275.1 din Codul Penal al Federației Ruse (cooperare în mod confidențială cu un stat străin, o organizație internațională sau străină). Acest articol prevede pedeapsă cu închisoarea de până la opt ani. Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova este responsabil pentru informații și contrainformații.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer – Discuții cu impact major la Summit-ul NATO

Compania lui Musk pierde tot mai mult teren în domeniul auto: vânzările Tesla se prăbușesc în Europa