Compania lui Musk pierde tot mai mult teren în domeniul auto: vânzările Tesla se prăbușesc în Europa

#image_title

Tesla nu beneficiază de creșterea spectaculoasă a pieței mașinilor electrice din Uniunea Europeană. Înmatriculările producătorului american au continuat să înregistreze o scădere accentuată în luna mai în UE, conform cifrelor oficiale publicate miercuri.

Tesla, care pare să fie afectată de relația lui Elon Musk cu Donald Trump, a vândut cu 40,2% mai puține autoturisme luna trecută decât în mai 2024, arată statistica lunară a Asociației Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA).

În primele cinci luni ale anului, înmatriculările Tesla au scăzut cu 45,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe o piață practic stabilă (+1,6%), potrivit Le Figaro. Producătorul deține acum doar 1,1% din piața europeană, comparativ cu 2% în 2024.

Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 26,1% față de anul precedent, ajungând la o cotă de piață de 15,4% în UE. Totuși cifra este mult sub cea estimată, în condițiile în care UE intenționează să interzică vânzările de vehicule cu ardere internă până în 2035. De asemenea, evoluția pieței vehiculelor electrice este foarte diferită în țările UE.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Spionajul moldovenesc, în acțiune în Rusia – Doi presupuși agenți SIS au fost reținuți la Moscova

Xavier Pascual, fost antrenor al naționalei masculine de handbal și al celor de la Dinamo, preia echipa Egiptului