Între orele 10:00 şi 18:00, Institutul Astronomic al Academiei Române îşi va deschide porţile publicului în cadrul Asteroid Day – ziua porţilor deschise. Accesul este gratuit, în baza unei programări prealabile la adresa de e-mail: [email protected].
În cadrul proiectului vor avea loc activităţi dintre cele mai diverse – prezentări din domeniul astronomiei, vizitarea spaţiilor muzeale ale Institutului Astronomic şi ateliere tematice.
Totodată, în curtea Institutului Astronomic al Academiei Române vor fi organizate ateliere demonstrative de prim ajutor, cu sprijinul voluntarilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România – Filiala Bucureşti Sector 1. Tema principală va fi abordarea problemelor de sănătate cauzate de mediu, în special căldura, de exemplu insolaţia sau deshidratarea.
Evenimentul se înscrie în eforturile de conştientizare asupra legăturii dintre mediu, ştiinţă şi sănătate şi promovează accesul la educaţie şi informare pentru toţi cetăţenii Capitalei.