Dorel Săndesc a afirmat că numărul mare de concedii medicale din România reprezintă ”o problemă foarte serioasă care afectează funcţionarea sistemului medical, afectează îngrijirea pacienţilor care cu adevărat suferă, afectează bugetul României”.
”Salut această decizie şi acţiune imediată a domnului ministru şi echipei sale, cred că ea trebuie susţinută cu determinare şi tenacitate şi în asemenea situaţii nu există altă soluţie decât sancţionarea drastică a unor ilegalităţi flagrante şi foarte, foarte grave. Este evident din acele grafice, concentraţia mare a numărului de concedii legat de anumite perioade, de sărbători, statistic cumva oferă un argument greu de combătut că o bună parte din ele nu sunt concedii reale, ci sunt false, sunt fără o justificare medicală serioasă. Sper din suflet ca această realitate să poată fi controlată acum pentru că ştim că s-a mai discutat, dar nu s-a reuşit eradicarea. Cred că este foarte grav şi cred că pedepsele pentru asta trebuie să fie foarte serioase de ambele părţi, a celor care cer aşa ceva şi desigur a personalului medical care îşi permite să facă acest lucru”, a afirmat Dorel Săndesc, joi, la Medika Tv.
El a catalogat drept jenantă şi imorală atitudinea medicilor care acordă facil concedii unor oameni care nu au nevoie de ele.
”Eu sper din suflet să se rezolve pentru că este o tară gravă şi e trist că încă avem medici care se dedau la aceste practici atât de jenante, de imorale. E o acţiune importantă care trebuie sprijinită şi desigur şi noi, ca şi manageri de spitale, trebuie să ne implicăm în acest lucru. Personal am avut discuţii cu medici, am avut discuţii cu medicii de Medicina muncii în care am prezentat surpriza că numărul de scutiri de activitate de noapte şi aşa mai departe este un pic cam mare şi am sesizat chiar cazuri care obţineau scutiri de activitate pentru gărzi şi, de fapt, lucrau în privat în paralel, chiar făceau uneori gărzi de noapte”, a explicat medicul.
În ceea ce priveşte aplicarea unei ”taxe” pe concediul medical, Dorel Săndesc a declarat că pacienţii cu boli grave nu ar trebui să o plătească, însă ceilalţi, da, pentru că oricum neplătind-o câştigă mai mulţi bani, iar acest aspect îi face pe unii dintre angajaţi să abuzeze de concediile medicale.
”Dacă pentru bolile serioase, cu suferinţă severă, cu afectare gravă a stării de sănătate, a stării de bine, dacă acolo cred că este justificat să nu se aplice această taxă, pentru restul situaţiilor cred că această măsură se justifică pentru că prin ea, trebuie înţeles foarte bine, comparativ cu salariul, pacientul, cetăţeanul, nu câştigă mai puţin. El câştiga mai mult neplătind această taxă. Credem că este echitabil să câştige atât cât este venitul său salarial şi să nu fie stimulat, pentru că asta este natura umană, dacă vreţi, sau ăsta este nivelul de conştiinţă socială: cine nu vrea, iată, soluţia ideală, să stau în concediu medical cât mai mult, că pe de această parte câştig şi mai bine şi, iată, sunt şi liber să mai am şi alte activităţi. Cred, deci, că se justifică impunerea acestei taxe, cu excepţiile medicale despre care am vorbit”, a adăugat medicul.