Incendiile violente de pădure izbucnite în localităţile balneare Palaia Fokaia şi Thymaricare care au devastat localităţi balneare la sud de Atena, ”controlate”, anunţă pompierii. Zeci de persoane, evacuate, livezi de măslini şi locuinţe, distruse

#image_title

Incendii violente de pădure care au devastat joi numeroase localităţi balneare situate la sud de Atena au fost ”controlate” vineri dimineaţa, anunţă pompierii greci, relatează AFP.

Protecţia Civilă greacă avertizează însă că există un risc ”foarte mare” de incendii vineri în Attica – regiunea din jurul Atenei – şi pe insule situate în nordul Mării Egee, din cauza caniculei şi unor rafale de vânt importante.

Aproximativ ”104 pompieri, 37 de vehicule şi un elicopter sunt în continuare pe front pentru a evita o reaprindere a incendiului”, a declarat vineri AFP un purtător de cuvânt al pompierilor despre incendiul care a izbucnit joi în localităţile balneare Palaia Fokaia şi Thymari, situate la 50 de kilometri sud de Atena.

Incendiul a antrenat evacuarea a zeci de persoane în cel cel puţin cinci sate frecventate de turişti greci şi străini, în apropiere de Capul Sounion, unde se află celebrul templu attic.

Flăcările au devorat câmpuri, livezi de măslini şi terenuri, iar câteva locuinţe au fost distruse.

Grecia, care se află în sud-estul Mării Mediterane, este extrem de vulnerabilă la incendii în fiecare vară, alimentate de rafale violente de vânt, secetă şi caniculă.

Vineri urmau să se înregistreze 37°C la Atena.

Acest prim val de căldură în Grecia urmează să continue sâmbătă, potrivit previziunilor meteorologice.

Începând de duminică, alt incendiu de pădure este în curs pe Insula Chios, situată în nord-estul Mării Egee.

El a devastat peste 4.000 de hectare potrivit Observatorului european Copernicus.

Vineri, potrivit pompierilor greci, ”situaţia pe (Insula) Chios era sub control, iar aproximativ 200 de pomperi se află în continuare pe teren în cazul unei repornici a incendiilor”.

În 2024, aproximativ 45.000 de hectare au fost făcute scrum în toată Grecia, iar un incendiu devastator a avut loc la periferia de nord de a Atenei, soldat cu un mort.

Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanţi ai sectorului bancar, în contextul pregătirii unui pachet de măsuri pentru consolidarea fiscală: Guvernul urmăreşte să construiască un set de măsuri fiscale eficiente, pentru reducerea deficitului

Elevii şi studenţii protestează duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse: Nu din burse strângi averi, stimaţi politicieni!