Economie cu două viteze: România rămâne ieftină, dar cu salarii la coada Europei – cât mai contează avantajul prețurilor mici?

#image_title

Un nou raport Eurostat arată că România rămâne una dintre cele mai ieftine țări din Uniunea Europeană în 2024, cu prețuri cu 36% sub media UE. Doar Bulgaria este mai ieftină, cu prețuri cu 40% sub medie.

Datele au fost calculate de Eurostat în luna iunie 2025, atât pe baza prețurilor de consum colectate de țările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de țări europene, cât și pe baza datelor privind elementele de cheltuieli ale PIB și a altor informații, conform INS, arată Mediafax.

Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2024 în Bulgaria, fiind cu 40% mai mic decât media UE, urmată de România (36% sub media UE).

În anul 2024, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor populației s-a înregistrat în Danemarca (43% peste media UE), urmată de Irlanda (38% peste media UE), Luxemburg (33% peste media UE) și Finlanda (24% peste media UE).

România, cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente și băuturi nealcoolice”

România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente și băuturi nealcoolice” (76%) urmată de Slovacia (83%) și Polonia (87%) iar la polul opus se află Luxemburg (125%) urmat de Danemarca (120%), având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse.

Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (69%), „Îmbrăcăminte și încălțăminte” (79%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (38%), urmată de Polonia și Slovacia, pentru grupa „Băuturi alcoolice și tutun” (83%) și de către Croația pentru grupa „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (44%).

Danemarca are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte și încălțăminte” (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă țară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (205%) și respectiv „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (187%).

România are cel mai scăzut nivel al prețurilor dintre țările UE, pentru grupa „Recreere și cultură”(67%), urmată de Bulgaria (68%).

Bulgaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (75%), „Transport” (72%) și servicii de cazare și restaurante (53%) iar la polul opus, pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” se află Luxemburg (123%) .

Danemarca este cea mai scumpă țară din UE la grupele „Transport” (125%), „Recreere și cultură“ (137%) precum și la serviciile de cazare și restaurante (148%).

România înregistrează o valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC care o situează la nivelul de 78% față de media Uniunii Europene, urmată de Ungaria și Croația cu 77% față de media UE .

Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2024, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 34% sub media UE.

Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depășind media UE cu 142%. Acest lucru se explică parțial prin faptul că un număr mare de cetățeni străini au o pondere crescută în forța de muncă totală a țării și contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populația rezidentă.

VIDEO Cine e Zohran Mamdani, noua ‘stea’ a politicii SUA? Promite să înghețe prețurile chiriilor și să elimine taxele de autobuz / Programul ‘realism magic’

UNSAR: Peste 17.200 de români au solicitat despăgubiri şi au beneficiat anul trecut de asigurările de călătorie. Cea mai mare despăgubire achitată unui turist anul trecut pentru acoperirea cheltuielilor medicale s-a ridicat la 300.000 lei