Garda Naţională de Mediu anunţă, vineri, în urma unor controale făcute în cele mai importante zone ale Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, că situaţia în ceea ce priveşte protecţia mediului este mai bună, comparativ cu cea constatată cu doi ani în urmă, în sensul în care cantitatea de deşeuri este redusă, au apărut mai multe containere pentru colectarea acestora, iar accesul autovehiculelor s-a diminuat. Comisarii de mediu constată, pe de altă parte, că există în continuare, în zonele protejate, probleme legate de gestionarea deşeurilor, deversările ilegale şi braconaj.
Garda Naţională de Mediu anunţă, într-o informare dată publicităţii vineri, că instituţia a făcut constant verificări zonele cheie din Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării; pădurea Letea, pădurea Caraorman dar şi zona costieră, iar constatările sunt că „situaţia este mult mai bună, comparativ cu anul 2023”.
Aspectele pozitive constatate sunt că accesul cu autovehicule în rezervaţie s-a diminuat considerabil, habitatele de la Letea şi Caraorman sunt mult mai bine amenajate şi protejate decât în urmă cu doi ani, zona de coastă nu mai este plină de deşeuri, plaja de la Vadu şi până la Canalul Edighiol, inclusiv drumurile adiacente sunt mult mai curate iar în rezervaţie se găsesc mai multe eurocontainere pentru colectarea separată a deşeurilor comparativ cu anul 2023.
„Raportăm încă probleme în zona de gestionare a deşeurilor sau deversări ilegale în regiune. De asemenea, numărul ridicat de epave şi nave eşuate constituie încă o problemă de mediu. Braconajul nu este eradicat. Descoperim săptămânal activităţi de braconaj pe care le stopăm, împreună cu colegii din Tulcea”, se arată în informarea dată publicităţii de comisarii de mediu.
În acest context, Garda de Mediu subliniază că este nevoie de verificări semestriale cu privire la starea de salubritate, mai ales în zonele de protecţie strictă, dar şi de „un regim mai strict de protecţie, inclusiv prin zone tampon, în jurul pădurilor Letea şi Caraorman”.
Comisarii de mediu consideră de asemenea că este nevoie de un mai bun control al activităţilor de creştere a animalelor şi de identificarea unor structuri de suport pentru crescătorii de animale, astfel încât această activitate să nu dăuneze mediului, aşa cum se întâmplă în prezent.
” Este esenţial să ştim că la Garda Naţională de Mediu nu ne facem un scop din aplicarea de amenzi. Preferăm ca activitatea noastră să sprijine, nu să împiedice practicile comerciale oneste, care, la rândul lor, protejează şi respectă echilibrul de mediu şi biodiversitatea. Situaţia de astăzi este incomparabil mai bună faţă de ce am găsit în Deltă acum doi ani. Trebuie doar să continuăm”, a declarat comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan.