Prahova: Amendă şi propunere de suspendare a autorizaţiei de mediu pentru firmă care operează o instalaţie de tratare a dejecţiilor/Măsurile, în urma numeroaselor sesizări ale localnicilor

#image_title

Comisarii de mediu din Prahova au aplicat amendă şi propun suspendarea autorizaţiei de mediu pentru o firmă care operează o instalaţie de tratare a dejecţiilor din oraşul Băicoi. Propunerea este formulată după ce, la un control făcut în urma numeroaselor sesizări primite din partea locuitorilor oraşului, Garda de Mediu a constatat mai multe nereguli, inclusiv primirea unei cantităţi de deşeuri mai mari decât capacitatea aprobată a instalaţiei.

Controalele la operatorul economic din oraşul prahovean Băicoi au avut loc în urma „numeroaselor sesizări” primite din partea locuitorilor oraşului care au reclamat mirosurile greu de suportat provenite de la instalaţie de tratare a dejecţiilor. 

„În urma verificărilor, au fost constatate neconformităţi faţă de prevederile autorizaţiei de mediu, respectiv depăşiri ale valorilor-limită reglementate pentru anumiţi poluanţi; recepţionarea unei cantităţi de deşeuri care a depăşit capacitatea autorizată a instalaţiei”; informează, vineri, Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii Naţionale de Mediu. 
Comisarii de mediu au impus o serie de măsuri obligatorii şi au amendat contravenţional cu 100.000 lei firma care administrează instalaţia.

„Rezultatele controlului vor fi transmise Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate – Direcţia Judeţeană Prahova, cu propunerea de notificare prealabilă în vederea suspendării autorizaţiei de mediu”, precizează sursa citată.

Grupul nipon NTT DATA preconizează o creştere de 300% a prezenţei în România. Anunţul a fost făcut la întâlnirea dintre vicepreşedintele executiv al grupului, Tadaoki Nishimura şi preşedintele Senatului Mircea Abrudean

Facturile la energie se pot dubla de la 1 iulie – ce soluții au românii cu venituri mici? Anunțul de la ANRE