Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre măsurile care vor intra în vigoare anul viitor, că impozitele persoanelor fizice pe proprietate case-terenuri vor fi reaşezate, foarte probabil mărite. El s-a referit şi la o majorare a impozitului pe dividende.
Premierul Ilie Bolojan a declarat după şedinţa de Guvern că un pachet de măsuri la care se lucrează se referă la cele care vor intra în vigoare de anul viitor, dar pe care foarte probabil, chiar dacă intră în vigoare de anul viitor, vor fi anunţate tot în această perioadă, în aşa fel încât să dea o perspectivă pieţelor că România ştie care îi sunt problemele şi că iau măsurile necesare pentru a putea să stabilizeze macroeconomic lucrurile şi să nu degenereze din punct de vedere al unei crize economice.
”Asta înseamnă că mai avem jaloane de îndeplinit care intră în vigoare de la început anului viitor. V-aş da de exemplu un caz. Impozitele persoanelor fizice pe proprietate case-terenuri vor fi reaşezate, foarte probabil mărite, în aşa fel încât calculul acestora să se facă după valoarea proprietăţii de piaţă”, a spus Bolojan.
El a menţionat că aceste venituri suplimentare vor reveni autorităţilor locale în aşa fel încât să-şi poată gestiona mai bine activitatea şi sume de echilibrare care astăzi pleacă de la bugetul de stat către autorităţile locale să fie economisite.
”Această măsură va fi dublată de pachetul de reformă pentru administraţia publică locală, pe care îl vom negocia cu autorităţile locale în perioada următoare”, a adăugat premierul.
Bolojan a mai spus că tot de anul viitor urmează să fie foarte probabil majorat impozitul pe capital, de exemplu impozitul pe dividende.
”Toate aceste măsuri vom încerca să le anunţăm din timp şi să evităm pe cât posibil, cu excepţia acestei perioade, din păcate, adoptarea unor măsuri fiscale într-o perioadă foarte scurtă, pentru că nu este bun nici pentru economie, oamenii trebuie să se ştie la aceste aştepte, nu este nici predictibil şi nici aplicarea lor nu este foarte uşoară”, a subliniat Ilie Bolojan.