Opt persoane, salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor din ultimele 24 de ore/ O persoană, găsită decedată

#image_title

Opt persoane au fost salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore, două dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanţe. O altă persoană a fost găsită decedată.

Salvamont România a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 10 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Astfel, s-au primit 3 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 2 apeluri pentru Salvamont Maramureş şi câte unul pentru Salvamont Brezoi, Salvamont Vâlcea şi Salvamont Olăneşti, Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, Salvamont Dâmboviţa, Judeţul Vaslui.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 8 persoane. Dintre acestea, 2 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital. Din păcate, o persoană a fost găsită decedată şi a fost predată Serviciului IML”, au arătat salvamontiştii.

De asemenea, s-au primit 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. 

 

Producţia auto din Marea Britanie, la cel mai scăzut nivel din 1949: Tarifele impuse de Trump lovesc puternic industria

Raphinha, critic la adresa CM a Cluburilor: Nimeni nu i-a întrebat pe jucători dacă sunt de acord cu aceste date de competiţie