1. Asociațiile de studenți au luptat – legitim, cred ele – cu „extremismul izolaționist și putinist”, pentru a nu rămâne, cumva, fără blugi și banane. Cozile din 18 mai, la secțiile de votare din Regie și alte campusuri, au amintit de cele din 2014, care anticipau atât de spectaculoasa zicere academică „Puie Monta”, precum și prodigiosul program „România educată”, zămislit de la Cotroceni după 10 ani de muncă asiduă. Astăzi, revendicările studenților vizează, la fel de legitim, nedreptatea schimbării regulilor în timpul jocului. Ei, familiile lor, la fel ca și în cazul elevilor, au planificat – pentru „predictibilitate” (o altă sintagmă atât de dragă „părintelui” României normale și a lucrului bine făcut), niște cheltuieli. În fine, ca un corolar, trebuie spus că educația românească, dincolo de arii curiculare adesea inepte și de o lipsă de viziune privind corelarea cu piața muncii, suferă, cel mai mult, din pricina disparităților socio-economice: abandonul școlar, mai ales în mediul rural, e o consecință directă a sărăciei, a lipsei de resurse. În plus, și în rural și în urban, aproape o cincime (20%) dintre tinerii între 15 și 29 de ani nu sunt angrenați în vreo formă de studii, instruire sau activitate profesională. Record european!
2. Guvernul, la rândul său, are o misiune dificilă. Vocile din spațiul public spun că nu mica evaziune e problema, colectarea fiind mai bună, ca procent crescând dintr-un PIB ascendent și el de la an la an, ci marea evaziune și externalizarea profiturilor de către marile companii internaționale. Toate astea în paralel cu o taxare dublă a muncii față de cea a capitalului. Și cu o risipă bugetară, văzută adesea generalizant și incorect. „Grosul” bugetarilor sunt profesorii, medicii, polițiștii și militarii (jandarmi, pompieri, soldați). Iar la toate aceste segmente încă există deficit major de personal. Emoția publică generată de cazuri particulare, uneori nejustificate și sfidătoare, e de înțeles, însă reducerea indemnizațiilor conducerilor unor companii va însemna 0,00000(1)%. E imposibil să își asume cineva o funcție, din care gestionează sute sau mii de angajați și răspunde de bugete de milioane, pentru câteva mii de lei. În fine, procentul salariaților din sistemul public nu este deloc mare în raport cu populația, comparativ cu alte țări ale UE, ba dimpotrivă! Problema este subocuparea celorlalte categorii, așa cum am amintit. Or, deși provocarea bugetară este clar una serioasă, tărăgănarea numirii unui guvern nu pare să fi ajutat la identificarea soluției. Am rezerve că Ilie Bolojan și partidele coaliției aveau nevoie de o lună de discuții. Dacă desemnarea acestuia se făcea înainte, poate că luna de zile era folosită pentru evaluări fiscale din poziția de autoritate.
3. Comentatorii situației se poziționează diferit: unii susțin guvernul „pro-european”, alții îl critică. Adesea, cei din urmă sunt aceiași care ne portretizau salvarea tandemului Dan-Bolojan, în antiteză cu varianta Simion-Georgescu. Ceea ce dovedește că, în ultimii 21 de ani, nu am învățat mare lucru din tehnica dezbinării, dusă la excelență de regimul Băsescu-Iohannis. Cheltuielile sociale cu bursele nu sunt doar cât se poate de „europene”, ci au și „darul” de a adânci nemulțumiri care fragilizează suportul pentru Guvern, în ciuda – probabil – a bunelor intenții ale acestuia. Asta pentru că și elevii, și studenții au părinți și bunici. Mai mult, extinderea și adâncirea nemulțumirilor va conduce la adeziunea electorală pentru discursuri dure, populiste, adâncind clivajele și ura din societate, afectând tocmai ceea ce ne lipsește cel mai mult: solidaritatea.
Concluzia e că orice decizie trebuie explicată și argumentată, stabilită o perioadă fixă de implementare, iar majoritatea parlamentară de două treimi să asume și modificări constituționale de reformă administrativ-teritorială. Altfel, vom continua să aruncăm bani pe poduri și podețe din comune fără populație, pe edificări de școli și terenuri de sport în localități fără copii, pe salarii ale unor funcționari ce nu pot fi plătiți din bugetele locale. Rămâne de văzut dacă actualul „curcubeu” ideologic al Cabinetului „nășit” de Nicușor Dan va găsi voința politică pentru lucrurile cu adevărat importante. Altminteri, președintele și premierul vor avea șansa unei întâlniri la Girafă, în Piața Victoriei, cu Angi, Ceaușescu, Stegarul dac, Chirilă, Pellea și alte nume mari ale culturii și civilizației românești, pentru a ridica în aer plăcuțe suedeze și a da vina pe eternul vinovat de serviciu, „ciuma roșie”.
