La poalele dealurilor care înconjoară Lacul Cinciș, în județul Hunedoara, se află satul Izvoarele – un loc tăcut, dar încărcat de o istorie care merită redescoperită. La doar 15 kilometri de orașul Hunedoara, acest colț de lume pare scos dintr-o carte veche de povești transilvănene, cu case centenare, drumuri prăfuite și o liniște care spune mai mult decât orice muzeu, conform click.ro.
Puțini știu că Izvoarele se numea altădată Lingina, o denumire veche, atestată documentar din secolul al XV-lea, pe vremea Huniazilor. Se spune că Ioan de Hunedoara însuși ar fi avut aici o moșie de vânătoare, iar localnicii păstrează cu mândrie această legendă transmisă din generație în generație.
După venirea comuniștilor, satul și-a pierdut vechiul nume. „Nu le plăcea cum sună”, își amintește Ioan, un localnic trecut de 80 de ani. „În acte încă apar ca născut în Lingina. Apoi au venit cu CAP-ul și au schimbat tot: și numele, și viața oamenilor.”
Anii ’60 au adus schimbări dramatice. Construcția barajului de la Cinciș a dus la evacuarea forțată a sute de familii din satele învecinate. Casele, bisericile și chiar cimitirele au fost acoperite de ape. Izvoarele a fost cruțat de inundații, dar nu și de urmările acestor decizii.
„Mergeam la biserica ortodoxă din Cinciș, despre care se zice că a fost ridicată de Huniazi. Acum e sub apă, ca și cea catolică din Baia Craiului”, povestește Rudolf Ungur, un alt localnic, al cărui nume trădează diversitatea etnică a zonei – unde români, unguri și sași au trăit odinioară în armonie.
Satul păstrează încă numeroase case vechi, unele construite în secolul XIX. Cu ziduri groase și porți masive din lemn, locuințele spun povestea unor vremuri în care agricultura și munca cinstită țineau comunitatea unită. Cei mai mulți dintre locuitori erau fie agricultori, fie angajați în minele și combinatele siderurgice din zonă.
Din Izvoarele pornesc mai multe drumuri forestiere care duc spre dealurile împădurite din jur – locuri care ascund rămășițele altor așezări dispărute și oferă treceri către Țara Hațegului sau Mănăstirea Prislop.
În ultimii ani, tot mai mulți vizitatori ajung în Izvoarele, atrași de liniște, de peisajele pitorești și de autenticitatea locului. Unele case au fost cumpărate de familii tinere din oraș, care le folosesc pentru recreere. O parte din trecut pare astfel că își regăsește suflul, iar satul este acum pe lista localităților cu potențial de a deveni stațiune turistică de interes local.
Deși regimurile politice și transformările forțate i-au schimbat numele și au afectat viața comunității, Izvoarele rămâne un sat cu o identitate puternică. Povestea sa este un exemplu viu despre cum istoria oficială poate încerca să șteargă trecutul, dar nu poate scoate rădăcinile din inimile oamenilor.
