Ţările de Jos interzic folosirea petardelor şi artificiilor de către populaţie de Anul Nou

#image_title

Camera superioară a Parlamentului de la Haga a votat cu o mare majoritate, marţi, pentru interzicerea acestor dispozitive pirotehnice. Camera inferioară aprobase deja această măsură, potrivit Agerpres.

Revelionul din acest an va fi ultimul în care cetăţenii olandezi vor putea să sărbătorească cu petarde şi artificii, considerându-se că nu este o decizie fezabilă din punct de vedere administrativ pentru a fi implementată încă din acest an, conform guvernului.

Motivele invocate pentru această erodare a drepturilor olandezilor sunt legate de proliferarea violenţelor în jurul datei Anului Nou. În ultimii ani, ofiţeri de poliţie, pompieri şi lucrători din serviciile de urgenţă au fost atacaţi în mod regulat cu petarde şi artificii.

Oameni au fost răniţi sau chiar ucişi de aceste dispozitive care pot conţine uneori încărcături pirotehnice mari. În unele locuri au fost incendieri deliberate, menţionează DPA.

De mai mulţi ani, în Ţările de Jos, sunt dezbateri aprinse cu privire la folosirea artificiilor şi petardelor.

Medici, poliţişti, autorităţile locale dar şi organizaţii care militează pentru drepturile animalelor şi protecţia mediului au solicitat această măsură de mai mulţi ani. Pentru o lungă perioadă de timp nu a existat însă majoritatea parlamentară care să o adopte.

Abia în cursul primăverii acestui an partidul conservator-liberal aflat la putere, Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), a renunţat să se mai opună propunerii legislative venită din partea facţiunii parlamentare socialist-ecologiste şi a Partidului pentru Animale (Partij voor de Dieren).

Cu toate acestea, autorităţile asigură că petrecerile de Anul Nou din Ţările de Jos nu vor fi tăcute şi lipsite de culoare. Sunt permise focuri de artificii organizate de municipalităţi, însă este necesară o autorizaţie emisă special pentru desfăşurarea acestora.

Chiar şi până acum erau interzise vânzarea şi folosirea petardelor puternice, însă cetăţeni particulari le puteau achiziţiona din Belgia sau Germania şi apoi le introduceau în mod ilegal peste graniţă.

În câteva ţări europene, aprinderea artificiilor şi a petardelor este strict reglementată sau chiar interzisă. În Germania, rezistenţa faţă de folosirea petardelor de Anul Nou este de asemenea în creştere, sindicatul poliţiştilor şi organizaţiile pentru protecţia animalelor şi a mediului solicitând de asemenea interzicerea folosirii acestora, menţionează DPA

O navă de foraj petrolier s-a răsturnat în Golful Suez: cel puțin patru morți și patru dispăruți

Borussia Dortmund învinge Monterrey cu 2-1 și se califică în sferturi