Studiul cuprinde o monitorizare a campaniilor electorale realizată de o echipă de cercetare de la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, precum și eseuri ale unor reprezentanți din ONG-uri specializate în drepturile femeilor, ale persoanelor LGBTQAI+ și ale minorității rome.
Temele privind egalitatea de gen, inclusiv drepturile reproductive (avort, educație sexuală) și violența împotriva femeilor, au fost marginale în campaniile electorale. Discursul politic a tratat în general femeile ca pe un bloc uniform, deși experiențele lor sunt extrem de diverse.
În loc să le recunoască pluralitatea, partidele le-au redus la roluri „tradiționale” – mame, soții, îngrijitoare. O parte din candidați și candidate au folosit termenul „ideologie de gen” în timpul campaniei electorale pentru a desemna o mișcare „exagerată” sau „extremă” față de care se distanțează.
În schimb, familia și importanța sa au constituit o temă centrală. Din materialele analizate reiese că, atât în 2024 cât și în 2025, cei mai mulți candidați au proiectat în discursul lor o familie ideală: cea formată dintr-un bărbat, o femeie și copii, români, credincioși/ortodocși, preferabil tânără.
Campania electorală din 2024 și intrarea în turul al II-lea a candidatei Elena Lasconi au determinat și apariția în discursul electoral a subiectului competențelor politice ale femeilor, fără ca acesta să fie discutate în contextul mai larg al egalității de gen.
În special candidatele de pe listele parlamentare s-au referit la competențele și potențialul politic al femeilor, cu accent pe beneficiile pe care le-ar avea o implicare mai mare a femeilor în acest domeniu puternic masculinizat.
În ceea ce privește comunitatea LGBTQIA+, analiza discursului actorilor politici pe parcursul alegerilor monitorizate arată că aceasta a fost instrumentalizată politic în scopul mobilizării populiste facile a unui electorat nefamiliarizat cu realitățile sociale ale acestei minorități, dar și pentru a stimula ura și polarizarea în societate.
Principala temă abordată în legătură cu acest segment de populație a fost căsătoria între persoane de același sex. O parte a candidaților pro-europeni au considerat că aceasta este o falsă temă, susținând în schimb legalizarea parteneriatului civil.
În schimb, candidații „suveraniști” au caracterizat minoritățile sexuale ca amenințări externe la adresa ordinii sociale și spirituale românești, printr-o serie de strategii menite să atribuie actorilor politici pro-europeni, dar și societății civile, rolul de elite imorale sau incompetente care conspiră în scopul destabilizării identității naționale.
În ceea ce privește minoritățile etnice, discursul electoral a fost dominat de vizibilitate fragmentată, tăcere strategică sau retorică simbolică, fără angajamente politice clare. Minoritatea romă a fost menționată superficial și fragmentat, fără a fi inclusă sistematic în agendele politice propuse de candidați.
Minoritatea maghiară a fost prezentă consistent doar în discursul propriilor candidați (UDMR), dar aproape ignorată de restul actorilor. Minoritatea evreiască a fost tratată în registre diametral opuse: fie ca referință istorică
memorială (Holocaustul, antisemitismul), fie ca țintă în discursuri conspiraționiste și ostile. În ceea ce privește migranții, în special candidații AUR și S.O.S. și candidații independenți la prezidențiale au prezentat imigrația ca pe o amenințare existențială, mizând pe frică, conspiraționism și nativism.
Prezența imigranților în România a fost introdusă ca o amenințare „globalistă”, pe care acești candidați au respins-o categoric.
Acest studiu reprezintă cea mai amplă cercetare privind polarizarea și discursul electoral din România, având scopul de a oferi o imagine cuprinzătoare asupra provocărilor întâmpinate în materie de incluziune și reprezentare egală în politica românească.
Metodologia studiului a implicat monitorizarea discursului electoral al principalilor actori politici, atât pe rețelele sociale, cât și în mass-media tradițională, utilizând o matrice tematică pentru analiza recurenței termenilor și temelor cheie.
